Violențe în orașul în care a fost înmormântat Ali Khamenei - Doi membri ai forțelor de securitate au fost uciși

Article thumbnail

Sursă foto: nyt.com

Doi membri ai forţelor de securitate iraniene au fost ucişi într-un atac în oraşul Mashhad, unde joi au avut loc funeraliile fostului lider suprem iranian Ali Khamenei, a relatat sâmbătă agenţia de ştiri iraniană Tasnim, potrivit AFP citată de Agerpres.

Tasnim nu a precizat data incidentului sau identitatea atacatorilor. Cele două victime erau 'membri ai Basij', o forţă paramilitară afiliată Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, a indicat agenţia iraniană.

Potrivit aceleiaşi surse, cei doi bărbaţi au fost ucişi în timp ce 'patrulau în oraşul Mashhad, la aproximativ 15 kilometri de altarul' Imamului Reza, cel mai sfânt loc al islamului şiit din Iran, unde Ali Khamenei a fost înhumat vineri.

Un pieton a fost, de asemenea, rănit de atacatori şi ulterior spitalizat, a adăugat agenţia iraniană.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis într-un atac aerian americano-israelian la sfârşitul lunii februarie, chiar la începutul războiului.

Ostilităţile au fost reluate săptămâna aceasta între SUA şi Iran, care au efectuat un schimb de atacuri aeriene, cel mai semnificativ de la semnarea, pe 17 iunie, a unui memorandum de înţelegere menit să oficializeze armistiţiul din aprilie.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri