Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Virgil Popescu anunță că, miercuri, se va da OUG care va obliga furnizorii să refacă facturile mari, să nu perceapă penalităţi şi care va interzice debranșările

Inquam Photos / George Calin
Virgil Popescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat, marţi, la sediul PNL, că în şedinţa de miercuri a Guvernului va fi pe ordinea de zi o Ordonanţă de Urgenţă a Ministerului Muncii prin care se va introduce obligativitatea refacerii facturilor întocmite eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării, el precizând că, din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi la energie care au fost eliberate fără compensarea prevăzută de lege, anunță news.ro.

Ministrul Energiei a afirmat că există un proiect de Ordonanţă al Ministerului Muncii, prin care se fac modificări la procedura de decontare a facturilor compensate.

”Acolo vrem să introducem, mâine, în şedinţa de Guvern, obligativitatea refacerii facturilor întocmite într-un mod eronat, neperceperea de penalităţi şi interzicerea debranşării. Deci este pe ordinea de zi acea Ordonanţă a Ministerului Muncii”, a spus Virgil Popescu, precizând că prevederile vor fi aplicate în cazul tuturor facturilor care au fost emise eronat, fie că sunt în noiembrie sau decembrie. Virgil Popescu a mai afirmat că, din datele ANPC, este vorba de un milion şi jumătate de facturi.

Despre cei care au plătit deja facturile greşit întocmite, ministrul Energiei a arătat că, în momentul în care se stornează factura, s-a dat o sumă în avans şi depinde cât de mare este suma, faţă de factura recalculată.

”Ar trebui ca în termen de cinci zile să primească banii înapoi, dacă suma este mai mare de 100 de lei, şi dacă este sub 100 de lei se reduce din factură”, a afirmat Virgil Popescu.

Despre măsurile luate de coaliţie, Popescu a spus: ”Lucrurile sunt foarte simple, în urma deciziei de aseară. Practic, niciun român nu va plăti, dacă va consuma mai mult de 500 de kw (..) , mai mult de 80 de bani pe kw, şi cei care consumă până în 500 de kw vor plăti fix 68 de bani pe kw. Deci, lucrurile sunt simple”, a afirmat Virgil Popescu.

”Vorbim de reduceri simţitoare ale facturii, acum fiecare cât consumă”, a spus el.

Ministrul a mai spus că a plătit factura la gaze naturale, 340 de lei, şi la energie electrică în jur de 100 de lei.

”Nu mi s-a părut că a fost o creştere, a venit factura pe noiembrie şi să fi fost în interiorul unui contract, nu am văzut mărire de preţ”, a spus ministrul Energiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.