Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Virgil Popescu: Noua centrală de la Petromidia va avea cea mai modernă tehnologie de cogenerare

rompetrol.com
petromidia

Noua centrală de la Petromidia va avea cea mai modernă tehnologie de cogenerare, susţine ministrul Energiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

"Investim în dezvoltarea sistemului de energie şi, totodată, în modernizarea comunităţilor locale. Un astfel de proiect este cel al noii centrale de cogenerare de la Petromidia, care va fi finalizată anul viitor. Astăzi au fost livrate turbinele pe gaz, iar lucrările pe şantier sunt avansate. Centrala de 80 MW de pe platforma Petromidia va avea cea mai modernă tehnologie de cogenerare şi va asigura necesarul de energie electrică şi abur tehnologic pentru platforma Petromidia", a scris, duminică, ministrul pe pagina sa de Facebook.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică este un proiect din lista investiţiilor pe care trebuie să le facă Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român.

În primăvara acestui an, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a anunţat că a încheiat cu succes un credit sindicalizat în valoare totală de 83 milioane euro pentru a finanţa construcţia noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia.

Termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei de cogenerare este finele lunii iulie 2023, arăta, în luna mai, FIEKR.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va funcţiona cu gaze naturale drept combustibil principal şi va utiliza parţial (în limita unui maxim 25%) din gazul rezultat din procesele tehnologice ale rafinăriei. Centrala va avea un grad deosebit de înalt de eficienţă care poate ajunge la 92%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.