DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vlad Chiricheş a suferit o leziune musculară la antrenamentele lui Napoli

chiriches

Fundaşul Vlad Chiricheş a suferit o leziune musculară de gradul I la bicepsul femural stâng, a anunţat clubul său, Napoli, care nu a precizat durata indisponibilităţii internaţionalului român.

Chiricheş s-a accidentat la antrenamentul de sâmbătă al echipei sale şi, din acest motiv, el a ratat meciul cu Lazio din etapa a XXIV-a a campionatului italian, partidă în care urma să fie titular în urma problemelor medicale ale spaniolului Raul Albiol, anunță News.ro.

După accidentările celor doi fundaşi centrali, antrenorul Maurizio Sarri l-a folosit pe Lorenzo Tonelli, care a debutat astfel în Serie A în acest sezon, în partida câştigată de Napoli cu scorul de 4-1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.