Instituirea controlului comun asupra persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România deschide perspective extraordinare de utilitate pentru cetăţenii ambelor state, dar şi de imagine pentru Republica Moldova, a apreciat joi analistul politic Vlad Ţurcanu, în cadrul emisiunii 'Ora de vârf' difuzate de Radio Chişinău.
Ţurcanu a subliniat că un asemenea aranjament ar fi mai mult decât probabil şi că nu vede motive ca Bucureştiul să se opună acestei iniţiative a Chişinăului, în situaţia în care reformele desfăşurate de autorităţile Republicii Moldova în acest domeniu au fost recunoscute de Uniunea Europeană. 'Dacă s-ar întâmpla ca la frontiera cu România controlul persoanelor, pentru început, să fie efectuat la un singur punct rutier de trecere a frontierei, comun, moldo-român, acest lucru nu doar că ar simplifica regimul de traversare a frontierei, dar ar însemna şi încredere pentru Republica Moldova, şi situarea ţării noastre pe o poziţie calitativ nouă în materie de afaceri interne', a spus Vlad Ţurcanu, conform Agerpres.
Potrivit analistului politic de la Chişinău, urmează o perioadă de negociere cu partea română pentru încheierea unui acord în acest sens. 'Dar dacă va exista voinţă politică din partea României, atunci din punct de vedere tehnic lucrurile pot să evolueze foarte rapid şi nici costuri suplimentare prea multe nu vor fi. E de presupus că în perspectiva instituirii unor controale de frontieră comune, România să-şi consulte partenerii europeni, dar cred că se poate primi un asemenea accept', a spus Ţurcanu, estimând că o asemenea decizie nu ar veni în contradicţie cu angajamentele anterioare ale României. Analistul politic a mai menţionat că instituirea controlului comun la frontiera moldo-română va contribui la reducerea timpului necesar pentru trecerea frontierei, la sporirea capacităţilor instituţionale ale autorităţilor de frontieră şi la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.
Comentează