Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vlad Voiculescu: 'E un început pentru un alt tip de oameni în politică. E un început de construcţie'

Inquam Photos / Octav Ganea
vlad voiculescu

Rezultatele exit-poll-urilor arată "un început pentru un alt tip de oameni în politică", a afirmat copreşedintele USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.

"Cred că e un început. E un început pentru un alt tip de oameni în politică. E un început de construcţie", a apreciat acesta, potrivit agerpres.ro.

Totodată, el a vorbit despre regulile noii administraţii USR PLUS.

"Am spus că n-o să mai fie hoţie, am spus că o să fim neînduplecaţi şi cât se poate de clari în legătură cu chestiuni de integritate, de transparenţă. Am spus 'fără nepotisme' şi asta vom respecta cu sfinţenie oriunde în ţară şi am spus de asemenea fără învârteli, fără firme de casă, fără învârteli atât de specifice politicii din România", a arătat el.

Voiculescu a afirmat că, în calitate de viceprimar al Capitalei, se va ocupa cu prioritate de domeniile Sănătate şi Educaţie.

Ana Ciceală, candidat USR PLUS la Consiliul General Bucureşti, a vorbit despre victoria lui Nicuşor Dan.

"Nicuşor Dan a câştigat Primăria Generală şi ăsta este rezultatul serii pentru care cred că în viitor, peste un an, peste doi ani, peste trei ani vom privi în urmă şi ne vom da seama ce moment istoric este", a afirmat ea şi a apreciat că, în urma acestor rezultate, Bucureştiul "are o şansă".

"Îmi dau seama că oraşul nostru are o şansă, că îşi va găsi viitorul singur de acum înainte şi noi vom face tot ce putem, astfel încât să fim în slujba voastră, aşa cum ar trebui să fie politicienii tot timpul, în slujba cetăţenilor. (...) Oraşul nostru este de astă seară al nostru", a spus Ana Ciceală.

De asemenea, Claudiu Năsui, copreşedinte al USR PLUS Bucureşti, a afirmat că votul de duminică din Bucureşti a fost "masiv anti-PSD".

Candidaţii USR PLUS la primăriile de sector au vorbit şi despre nevoia de vigilenţă la numărarea voturilor în noaptea de duminică spre luni.

"Orice tentativă de fraudă va rezulta în dosare penale, vom fi extrem de vigilenţi", a spus Clotilde Armand, candidată la Primăria Sectorului 1.

Candidatul la funcţia de primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, a afirmat că va face, odată instalat în funcţie, curăţenie "şi pe stradă şi la primărie".

Şi Simona Spătaru, candidatul la funcţia de primar al Sectorului 4, a promis o administraţie curată, deschisă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.