Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și premierul Armeniei, Nikol Pașinian, au discutat despre realizarea acordurilor trilaterale încheiate între Baku, Erevan și Moscova, precum și despre asigurarea securității la granița armeano-azeră, a informat, luni, serviciul de presă al Kremlinului. "În continuarea convorbirii dintre Vladimir Putin și Nikol Paşinian, care a avut loc, pe 9 decembrie, la Bişkek, în cadrul reuniunii Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, a fost discutată implementarea acordurilor fundamentale încheiate între liderii Rusiei, Armeniei și Azerbaidjanului. O atenție deosebită a fost acordată asigurării securității la frontiera armeano-azerbaidjană, precum și proiectelor de restabilire a transporturilor, logisticii și legăturilor comerciale și economice în Transcaucaz" - au anunţat surse din cadrul serviciului de presă al Kremlinului. Anterior, pe 12 decembrie, Vladimir Putin a avut convorbiri cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, în timpul cărora au fost, de asemenea, discutate aspecte privind acordurile trilaterale și planurile de restabilire a legăturilor economice și logistice în Caucazul de Sud.
Vladimir Putin a discutat cu Nikol Paşinian despre asigurarea securităţii la granița dintre Azerbaidjan și Armenia
Explorează subiectul
Articole Similare

92
Nu România e în spate – Expert mondial în mercenariat, despre implicarea unui stat în operațiunile lui Potra din Congo
92

1.220
VIDEO Cel mai mare masacru din 2026 a avut deja loc: 6.000 de oameni, omorâți în trei zile într-o țară în timpul unui asalt
1.220

1.653
VIDEO „Cadoul otrăvit” oferit europenilor de Marco Rubio: unii îl aplaudă, alții au râs, unii îl critcă (presă)
1.653

1.153
Prigoană creștină în Armenia? Dosar penal împotriva „patriarhului”: anchetatorii fac acuzații grave, miza însă e mult mai mare
1.153

893
Cât durează cel mai lung zbor fără escală din lume și ce primesc pasagerii la bord
893

1.162
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
1.162

37
Ministerul rus de Externe a respins afirmaţia potrivit căreia Alexei Navalnîi ar fi fost otrăvit
37

2.008
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.008

2.426
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.426

1.093
VIDEO Se construiește cel mai lung tunel feroviar: Italia, Franța și Austria se unesc sub pământ, totul într-un proiect de mare amploare
1.093

3.951
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
3.951

107
Şefa guvernului danez: „Dorinţa lui Donald Trump de a controla Groenlanda a rămas intactă”
107

2.996
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
2.996

















Comentează