Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin AMENINȚĂ din nou România: 'Apar sisteme de armament corespunzătoare în România'

СЕГОДНЯ
vladimir putin

Naţiunile occidentale trebuie să ofere imediat garanţii de securitate Rusiei, a afirmat, joi, preşedintele Vladimir Putin, reluând acuzaţiile privind instalarea de sisteme balistice NATO în România şi Polonia, relatează Mediafax.

Întrebat de un jurnalist Sky News dacă Rusia poate oferi garanţii că nu va ataca Ucraina sau alt stat, în contextul în care Moscova cere la rândul său garanţii din partea NATO, Vladimir Putin a răspuns, în conferinţa de presă de final de an: "Ne-am apropiat noi de frontierele Statelor Unite şi ale Marii Britanii? Ei s-au apropiat de noi. Iar acum spun: 'Ucraina va fi stat membru NATO'. Ulterior, vor apărea sisteme de armament".

"Dumneavoastră cereţi garanţii din partea mea, dar dumneavoastră trebuie să oferiţi garanţii. În anii 1990, ni s-a spus că NATO nu se va deplasa deloc spre est. Şi ce s-a întâmplat? Ne-au înşelat în mod grosolan. Au fost cinci valuri de extindere a Alianţei Nord-Atlantice. Iar acum apar sisteme de armament corespunzătoare în România şi Polonia", a subliniat Vladimir Putin, conform agenţiei Tass.

Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Rusia susţine că aceste sisteme pot fi utilizate inclusiv în scop ofensiv. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Vladimir Putin a avertizat în mai multe rânduri că Rusia va reacţiona la instalarea sistemelor balistice în apropierea frontierelor ruse.

Vladimir Putin cere garanţii că NATO nu va continua extinderea spre est şi nu va instala echipamente militare în Ucraina şi în apropierea frontierelor Rusiei. "Rusia este interesată în mod serios să obţină garanţii juridice credibile prin care să fie exclusă extinderea NATO spre est şi instalarea de echipamente militare ofensive în ţări vecine cu Rusia", a anunţat Kremlinul. Conform unui consilier prezidenţial rus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a anunţat că împărtăşeşte preocupările lui Vladimir Putin şi susţine solicitarea preşedintelui Rusiei de a obţine garanţii de securitate din partea Alianţei Nord-Atlantice.

Negocierile dintre Rusia, Statele Unite şi NATO pe tema garanţiilor de securitate solicitate de Administraţia Vladimir Putin vor avea loc la începutul anului viitor, a anunţat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a afirmat marţi că Washingtonul discută cu aliaţii europeni pentru a aborda "agresiunea rusă" prin diplomaţie, dar a precizat că preşedintele Joseph Biden se opune garanţiilor solicitate de Vladimir Putin. "Preşedintele SUA a fost extrem de clar de mulţi ani asupra unor principii de bază la care nu renunţăm: principiul că nicio ţară nu are dreptul de a modifica prin forţă frontierele alteia, că nicio ţară nu are dreptul de a dicta politicile alteia sau să spună altei ţări cu cine să se asocieze. Nicio ţară nu are dreptul de a exercita o sferă de influenţă. Acest concept trebuie lăsat în arhivele istoriei", a afirmat Antony Blinken. Washingtonul vrea ca la negocierile cu Rusia să participe şi ţările europene membre NATO.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va riposta prin măsuri de tip militar dacă NATO ignoră cererile privind garanţiile de apărare. "Dacă sunt instalate pe teritoriile statelor NATO arme ofensive care să poată atinge centrele noastre militare, va trebui să creăm şi noi sisteme similare", a declarat luni Alexandr Gruşko, adjunct al ministrului rus de Externe. "Noi am spus că va trebui să găsim modalităţi de ripostă, inclusiv prin mijloace militare şi prin tehnică militară, dacă NATO ignoră preocupările noastre", a afirmat, la rândul său, Serghei Riabkov, un alt adjunct al ministrului rus de Externe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.