Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin, despre noul său DUȘMAN de la Casa Albă: 'Pentru noi cred că va fi ca de obicei'

Vladimir Putin

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţiile cu Statele Unite, odată cu venirea lui Joe Biden la Casa Albă, în ianuarie, pe fondul unor tensiuni bilaterale accentuate, relatează AFP.

''În ceea ce priveşte problema schimbării conducerii Statelor Unite şi dacă aceasta ar putea face situaţia mai dificilă pentru noi, nu cred, cred că va fi ca de obicei'', a declarat Putin, în cadrul unei reuniuni cu oficiali ruşi, scrie agerpres.ro.

Citește și: Clotilde Armand, făcută praf: ‘E bună și ca brad de Crăciun’

Cu acest prilej, preşedintele a cerut să se continue dezvoltarea capacităţilor economice şi militare ale Rusiei pentru a se face faţă ''dificultăţilor şi ameninţărilor''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.