Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin își ELIMINĂ contracandidații prin LEGE: opoziția denunță măsura

vladimir putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat vineri legea care interzice colaboratorilor unor organizaţii ”extremiste” să candideze în alegeri, o măsură denunţată de către opoziţie, care o consideră drept un mijloc de a o neutraliza înaintea alegerilor legislative prevăzute în septembrie, relatează AFP, arată News.ro.

Legea - adoptată de Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, în mai şi de către Consiliul federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, miercuri - a fost publicată pe portalul oficial al legislaţiei ruse, după ce a fost promulgată de către liderul de la Kremlin.

Acest text le interzice persoanelor implicate într-o organizaţie ”extremistă” să fie alese.

Legea, consideră criticii Kremlinului, îi vizează pe susţinătorii aopozantului politic Aleksei Navalnîi, după ce parchetul rus a cerut justiţiei să claseze organizaţiile opozantului drept ”extremiste”, la fel ca pe formaţiunile ultranaţionaliste sau religioase.

Rezultatul aceste proceduri judiciare lasă puţin loc de îndoială. Reţeaua birourilor regionale a opozantului, care a fost deja clasată drept ”extremistă” de către serviciile ruse de supraveghere financiară, şi-a anunţat autodizolvarea, pentru a se feri de eventuale proceduri judiciare vizându-i membrii.

Ce spune opoziția

Potrivit opoziţiei, puterea caută ”să facă curăţenie” înaintea alegerilor legislative din septembrie, în contextul în care partidul Kremlinului, Rusia Unită, este nepopular în sondaje, din cauza unei stagnări economice şi multor scandaluri de corupţie.

Numeroşi critici ai puteriiruse au fost vizaţi de percheziţii în ultimele zile.

Citește și: OFICIAL Rusia avertizează România: 'Cu excepția în care ea ar fi implicată într-un fel de aventură militară concepută de capetele fierbinți din sediul NATO'

Andrei Pivovarov, care a condus organizaţia Open Rusia, cu legături cu oligarhul în exil Mihail Hodorkovski, a fost plasat în detenţie provizorie pe o perioadă de două luni.

Aleksei Navalnîi a fost încarcerat la întoarcere în Rusia, în ianuarie, după luni de convalescenţă în Germania, în urma unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul. El a fost condamnat ulterior la doi ani şi jumătate de închisoare, într-un dosar din 2014 pe care-l denunţă drept politic. Navalnîi a făcut greva foamei timp de 24 de zile, în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie într-o colonie penitenciară situată la nord-est de Moscova.

Citește și: VIDEO Nu doar la noi președintele e admirat: Rușii spun că Vladimir Putin este cel mai frumos bărbat din Rusia

Alakesei Navalnîi - care împlineşte vineri 45 de ani - anunţă într-un mesaj postat pe Instagram că ”mulţumeşte sincer tuturor persoanelor care(-l) înconjoară şi susţin” şi dă asigurări că-şi păstrează moralul.

”Sper să pot spune azi că succesul meu al anului este faptul că mă pot ţine departe de starea de spirit a unei «fiare în cuşcă»”, scrie el, evocându-şi detenţia şi ”numeroasele lucruri ciudate care mi s-au întâmplat în acest an”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.