Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin este aşteptat într-o vizită în Germania la sfârşitul acestei săptămâni, pentru discuții despre războiul din Siria

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa sâmbătă în Germania pentru a se întâlni cu cancelarul Angela Merkel în vederea unor discuţii despre conflictele din Siria şi Ucraina, a anunţat luni guvernul german, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Cei doi lideri sunt aşteptaţi să se întâlnească în jurul orei 16:00 GMT (18:00 ora locală) în Castelul Meseberg, o reşedinţă guvernamentală germană situată la 70 km nord de Berlin. 

Purtătorul de cuvânt al cancelariei germane, Steffen Seibert, a precizat doar că se va discuta despre 'războiul din Siria' şi 'situaţia din estul Ucrainei', precum şi 'probleme economico-energetice'. 

Contactele la cel mai înalt nivel dintre Rusia şi Germania au fost reluate în ultimele luni, în timp ce relaţiile dintre cele două state au fost glaciale din 2014, adică de la începutul conflictului în Ucraina. 

Pe fondul destinderii, Angela Merkel s-a deplasat în luna mai la Soci, staţiune celebră pe coasta rusă a Mării Negre, în prima sa vizită în Rusia din 2015. 

Ea s-a întâlnit apoi într-o atmosferă discretă cu şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, un oficial rus aflat pe lista cu sancţiuni a UE din cauza conflictului ucrainean, şi cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov. Cei doi responsabili ruşi au fost primiţi apoi la fel de discret şi de către preşedintele francez Emmanuel Macron.

Citește și: Rusia nu va tolera niciun fel de dialog care porneşte de o 'poziţie de forţă'

Germania şi Franţa sunt ţări mediatoare ale procesului de pace în Ucraina, care astăzi pare să se afle în impas. Rusia este acuzată că îi sprijină militar pe separatiştii din estul ucrainean în conflict cu Kievul. 

O altă temă importantă pentru Berlin şi Moscova este construirea şi punerea în funcţiune către sfârşitul anului 2019 a gazoductului Nord Stream II, pe sub Marea Baltică, ce urmează să aprovizioneze Europa cu gaze ocolind Ucraina. Merkel vrea să obţină asigurări pentru ca Ucraina să rămână un jucător pe piaţa tranzitului de gaze. 

În Siria, Germania joacă un rol secundar în coaliţia angajată împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, dar ea are relaţii strânse cu actori din regiune, cum ar fi Turcia sau kurzii din Irak. Berlinul găzduieşte, de asemenea, mii de refugiaţi sirieni.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.