Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin NU GLUMEȘTE: L-a demis pe președintele unei republici pentru o glumă - VIDEO

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a destituit miercuri un responsabil politic regional în urma criticilor declanşate de o glumă făcută de acesta în timpul unei ceremonii oficiale, glumă primită foarte prost de ruşi şi de partidul puterii, informează AFP, potrivit Agerpres.

În timpul unei ceremonii care a avut loc săptămâna trecută pentru predarea de noi vehicule serviciilor de pompieri, Mihail Ignatiev, preşedintele Republicii Ciuvaşia, situată la 700 de kilometri est de Moscova, a ridicat cheile de la unul dintre camioane deasupra capului unuia dintre pompieri, care a trebuit să sară pentru a le apuca.

Înregistrarea video cu gluma, redistribuită în special de principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a suscitat numeroase reacţii indignate pe reţelele sociale.

Citește și: Orban NU SE LASĂ și promite desființarea SIIJ: Vom găsi cea mai bună soluție să o punem în practică

"Este inacceptabil ca un responsabil de un rang atât de înalt să acţioneze într-un asemenea mod", a comentat la o zi după incident ministrul pentru situaţii de urgenţă, Evgheni Zinicev, citat într-un comunicat.

"Dacă este o încercare de a face o glumă, atunci nu este amuzantă", a afirmat la rândul său deputatul Evgheni Revenko, şeful comisiei de etică a partidului aflat la putere, Rusia Unită.

După mai multe zile de polemici, Kremlinul a anunţat miercuri că Mihail Ignatiev a fost demis ca urmare a "pierderii încrederii", precizând că un preşedinte interimar al Ciuvaşiei a fost numit în locul lui. Cu o zi înainte, el a fost exclus din partidul prezidenţial Rusia Unită.

Mihail Ignatiev, în funcţie din 2012, s-a mai făcut remarcat la mijlocul lui ianuarie prin declaraţii în care îndemna la "lichidarea" jurnaliştilor şi bloggerilor critici la adresa puterii ruse.

Precedenta destituire a unui înalt responsabil regional "pentru pierderea încrederii" datează din aprilie 2017, potrivit agenţiilor de presă ruse. La acea dată, preşedintele republicii autonome Udmurtia (Ural) a fost acuzat că a primit mită în valoare de circa 140 de milioane de ruble (două milioane de euro).

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.