Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Putin pregătește un mesaj mobilizator la Congresul Partidului Rusia Unită: Formațiunea liderului s-a plafonat la un procent nesatisfăcător

vladimir putin

Partidul Rusia Unită se întruneşte sâmbătă într-un Congres anual, în prezenţa lui Vladimir Putin, în contextul unei popularităţi scăzute şi în urma unor înfrângeri electorale, pentru a relansa această ”maşină de câştigat” de-acum gripată, relatează AFP, potrivit news.ro.

La VDNkh, un parc moscovit deschis în 1939 cu scopul de a lăuda realizările comunismului, renovat scump în 2014, Putin se exprimă în faţa a 2.000 de delegaţi, inclusiv numeroşi guvernatori regionali, deputaţi sau senatori şi premierul său Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei Unite.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a vrut să dezvăluie conţinutul discursului prezidenţial, însă este foarte probabil un apel puternic la mobilizare, în contextul în care formaţiunea, fondată în 2001 pentru Vladimir Putin, se confruntă cu o nepopularitate în opinia publică, pe fondul stagnării economice şi unei nepopulare reforme a pensionării.

Acest al 19-lea Congres al Rusiei Unite pregăteşte alegerile legislative din 2021. O echipă de campanie urmează să fie desemnată, potrivit presei ruse, care subliniază că niciodată nu a fost lansată o campanie electorală atât de devreme.

Citește și: Surpriză de PROPORȚII pentru Dăncilă - Câți alegători noi a câștigat după conferința maraton de marți? Anunțul lui Pieleanu

Prezenţa preşedintelui rus este oricum altcumva dar nu simbolică. Este vorba despre impulsionarea formaţiunii, care se plafonează la 32,6% în intenţiile de vot, departe de cele 54% în alegerile legislative din 2016, potrivit ultimuluisondaj al institutului public Vtsiom.

În pofida faptului că nu este în mod oficial membru al partidului, ”Putin apreciază că nu există o alternativă la Rusia Unită, că acesta este partidul de care are nevoie”, notează analista Tatiana Stanovaia, fondatoarea grupului de reflecţie R.Politik.

Preşedintele rus, care se bucură de 70% opinii favorabile, vrea să reinstituie disciplina, după ce numeroase cadre au vrut să se distanţeze de partid, prezentându-se ca ”independenţi” în alegerile locale din septembrie, pentru a scăpa de nepopularitatea Rusiei Unite.

Susţinătorii puterii au înregistrat, cu toate acetea, mai multe înfrângeri, inclusiv la Moscova.

”PARATRĂSNET”

Dificultăţile Rusiei Unite dezvăluie altă problemă de amploare - dificultatea de a ancora sistemul politic în afara figurii omului providenţial Vladimir Putin.

”Este puţin probabil ca Rusia Unită să supravieţuiască fondatorului său” , subliniază Konstantin Kalacev, în opinia căruia principala funcţie a partidului este să ”servească drept paratrăsnet” preşedintelui.

”El ia asupra sa toate păcatele puterii, este vinovat de toată birocraţia, corupţia, veniturile mici ale populaţiei. Partidul este vinovat, dar nu Putin. Rusia Unită este «escrocii şi hoţii» (o trimitere la sloganul opozantului Aleksei Navalnîi), dar Putin e sacru”, continuă analistul.

În opinia experţilor, Rusia Unită este în prezent o anexă a Kremlinului, care nu aduce nici idei şi nici strategie şi este inutil între două perioade electorale. Secretarul general al partidului, Andrei Torceak, a promis în acest context o reîmprospătare a instituţiilor, prin noi conducători.

Însă Tatiana Stanovaia consideră că Kremlinul înţelege că ”partidul are nevoie să fie salvat”, el ”subestimează” gravitatea situaţiei, în contextul în care aproximativ 15 alegeri regionale sunt prevăzute în 2020.

Iar această expertă consideră că nicio mare reformă a Rusiei Unite nu va putea avea loc atât timp cât ceea ce vrea Vladimir Putin după 2024 - data sfârşitului actualului său mandat de preşedinte - rămâne o necunoscută.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.