Vladimir Putin pune în mișcare planul care dă fiori întregii lumi: Rusia produce masiv arma cheie a războiului modern

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 29-01-2025 07:00

Actualizat: 29-01-2025 09:00

Article thumbnail

Sursă foto: Kremlin/ Profimedia

Rusia ar trebui să devină una dintre cele mai mari producătoare de tehnologie din lume în domeniul sistemelor aeriene fără pilot până în 2030, a declarat marţi preşedintele Vladimir Putin, conform Rador.

"Pentru acest scop, o industrie, o infrastructură şi un sistem de drone robuste vor trebui create pe o platformă tehnologică şi de producţie internă. Acest sector urmează să devină una dintre zonele esenţiale din dezvoltarea tehnologică a Rusiei", a declarat el la televiziunea de stat.

Putin a afirmat că Rusia are toate resursele necesare şi potenţialul de a atinge acest obiectiv.

Rusia a intensificat utilizarea dronelor Shahed, de fabricație iraniană, celebre în Ucraina datorită motoarelor lor zgomotoase pe benzină, pentru a lansa atacuri aeriene asupra infrastructurii din estul și sudul țării, aflate adânc în spatele liniilor de front.

Moscova va aloca un buget impresionant de 696 miliarde de ruble (aproape 7,66 miliarde de dolari) pentru dezvoltarea unui proiect național dedicat dronelor, urmând ca mai multe detalii să fie publicate în această lună, a anunțat Belousov.

În 2024, președintele Vladimir Putin a subliniat că dronele vor avea aplicații nu doar în domeniul militar, ci și în diverse alte industrii.

Inițial, dronele rusești au constituit o provocare pentru apărarea aeriană ucraineană, având o semnătură radar mai greu detectabilă decât rachetele, iar folosirea unor rachete scumpe pentru a le doborî nu se dovedea a fi o strategie economică viabilă. De la începutul invaziei din februarie 2022, atât Moscova, cât și Kievul au utilizat intensiv dronele, iar ambele părți își intensifică producția de armament pe măsură ce conflictul se prelungește, potrivit Reuters.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri