Președintele Vladimir Putin consideră că Rusia nu poate fi izolată de alte țări. El susține că autoritățile ruse nu au de gând să „calce pe aceeași greblă” și să-și închidă economia.
„Noi nu am avut o economie închisă. Adică, a fost în perioada sovietică. Atunci ne-am izolat, am creat așa-numita cortină de fier. Am creat-o cu propriile noastre mâini. Nu vom face asta acum. Nu vom călca pe aceeași greblă. Economia noastră va fi deschisă. Este imposibil să închizi o țară ca Rusia din exterior cu un gard. Iar noi înșine nu vom construi un astfel de gard în jurul nostru”, a declarat Putin la o întâlnire cu tineri antreprenori, ingineri și oameni de știință, potrivit unei înregistrări video difuzate pe canalele rusești de Telegram.
Statele Unite, țările din Uniunea Europeană, Marea Britanie și alte țări impun sancțiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei. Președintele american Joe Biden și alți lideri au declarat că urmăresc să izoleze Rusia, ca represalii față de acțiunile militare dictate de Moscova.
Comentează