Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Vocea' lui Putin: Nu este nevoie de o reacţie 'isterică' la anunţul privind mobilizarea

vladimir putin dmitri peskov

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat vineri că nu este nevoie ca publicul să aibă o reacţie "isterică" la mobilizarea rezerviştilor pentru a lupta în Ucraina, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Putin a anunţat miercuri că cel puţin 300.000 de rezervişti vor fi mobilizaţi pe frontul din Ucraina. Vestea a declanşat rare proteste anti-război în numeroase oraşe şi i-a făcut pe mulţi ruşi vizaţi de măsură să intre în panică.

Au existat relatări răspândite privind bărbaţi care au cumpărat bilete de avion numai dus în alte ţări sau au plecat cu maşina spre ţări vecine ca Finlanda şi Kazahstan.

Exodul este văzut drept o ameninţare pentru economia Rusiei, precum şi pentru maşinăria de război disfuncţională a lui Putin din Ucraina, comentează DPA.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ignorat însă preocupările publicului.

"Poate fi cumva înţeles că în primele ore după anunţ, sau chiar în prima zi, a existat o reacţie isterică, extrem de emoţională pentru că într-adevăr existau informaţii insuficiente", a spus el.

Între timp, guvernul a difuzat mai multe informaţii şi a înfiinţat linii telefonice speciale pentru a răspunde întrebărilor, a spus el.

Vineri, Ministerul Apărării a furnizat noi detalii privind care bărbaţi vor fi excluşi de la recrutare.

Specialiştii în tehnologii înalte şi IT, angajaţii critici în sectorul financiar şi cei ai media de stat - care promovează propaganda de război a Kremlinului - nu ar trebui să primească notificări de mobilizare pentru că activează în profesiuni care "menţin funcţionarea sistemului", a precizat ministerul.

Şeful comisiei de apărare a parlamentului rus, Andrei Kartapolov, a explicat în ceea ce priveşte exodul ruşilor că, în conformitate cu legea mobilizării, există o interdicţie de a părăsi ţara.

Totuşi, pentru că Putin a dispus o mobilizare "parţială", legea nu a fost aplicată, a spus el, iar călătoria pe teritoriul Rusiei şi în străinătate este permisă. Totuşi, el le-a recomandat rezerviştilor care sunt nesiguri de statutul lor să meargă singuri la comisiile de recrutare pentru a-şi clarifica situaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.