DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Vocea' Poliției Capitalei anunță controale în acest weekend: cine sunt cei vizați de oamenii legii

crina esanu politia capitalei

Poliția Capitalei a anunțat că și în acest weekend oamenii legii o să iasă pe străzi pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite.

„Poliția Capitalei va fi alături de dumneavoastră, cu efective sporite, pentru a ne asigura că toate aceste activități se vor desfășura în deplină ordine și siguranță publică.

Suntem garantul respectării legii și suntem prezenți pentru siguranța fiecăruia, cu polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, echipe canine și polițiști de intervenție rapidă, astfel încât să petreceți acest sfârșit de săptămână, fără evenimente negative.

Ne dorim ca prezența noastră să vă ofere siguranță, întrucât rolul nostru nu este acela de a sancționa, ci de a preveni faptele antisociale, însă colegii mei sunt în măsură să intervină în situațiile în care prevederile legale nu vor fi respectate.

Polițiștii de la ordine publică vor avea în atenție prevenirea oricăror stări conflictuale, precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale, iar polițiștii rutieri se vor afla în teren, pentru a fluidiza traficul, în zonele adiacente acestor evenimente.

Totodată, vor fi desfășurate acțiuni de către colegii din cadrul Brigăzii Rutiere, pentru a preveni accidentele de circulație, prin combaterea excesului de viteză, depistarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, precum și a șoferilor care încalcă celelalte norme rutiere.

De asemenea, activitățile de prevenire a consumului de substanțe interzise pe care le-am desfășurat și până în prezent, vor fi continuate de către colegii mei, în scopul de a-i îndruma atât pe cei mici, cât și pe cei din rândul adolescenților și al adulților, pentru conștientizarea efectelor adverse pe care acestea le au asupra sănătății, a conviețuirii sociale și asupra vieții fiecăruia.

Apelăm, totodată, și la încrederea dumneavoastră și mulțumim tuturor celor care respectă legea”, a declarat Crina Eșanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.