DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Volkswagen a fost amendată cu 87 de milioane de dolari în Australia, în scandalul emisiilor

Volkswagen

Grupul german Volkswagen AG a anunțat luni că a acceptat să plătească 127 de milioane de dolari australieni (87 de milioane de dolari) pentru soluţionarea procesului colectiv care i s-a intentat în Australia în urma scandalul emisiilor din 2015, transmite Reuters.

Volkswagen va plăti în jur de 1.400 de dolari australieni proprietarilor de automobile Volkswagen, Audi şi Skoda. "Acesta este un pas semnificativ spre soluționarea completă a proceselor diesel în Australia", a spus un purtător de cuvânt al companiei Volkswagen, din Sydney, într-o declarație prin e-mail, conform Mediafax.

De asemenea, grupul german a acceptat să achite costurile legale pentru reclamanţi, care însă trebuie evaluate.

Pe plan global, Volkswagen a plătit, în scandalul emisiilor, aproximativ 30 de miliarde de euro (33,5 de miliarde de dolari).

În 2016, Autoritatea pentru protecția consumatorilor din Australia a dat în judecată Volkswagen pentru că cele peste 57.000 de vehicule cu software modificat, care nu îndeplineau reglementările privind emisiile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.