Unii oameni își formulează gândurile cu voce tare sau în minte atunci când se concentrează, analizează o decizie ori își organizează pașii. Deși poate părea ciudat la prima vedere, cercetările din științele cognitive arată că vorbirea adresată propriei persoane este o unealtă mentală eficientă, nu un semn de dezechilibru.
Specialiștii numesc acest fenomen limbaj privat, un termen introdus de psihologul Lev Vygotski în anii 1930. Este un discurs orientat spre sine, uneori șoptit, alteori doar gândit, folosit pentru a urmări instrucțiuni, a menține atenția sau a structura o acțiune. Copiii îl practică spontan în timpul jocului și al învățării, apoi îl interiorizează odată cu maturizarea.
Studii recente confirmă rolul său funcțional, potrivit yourtango.com. Cercetători publicați în Quarterly Journal of Experimental Psychology au observat că participanții care își repetau cu voce tare indicațiile rezolvau mai rapid sarcini vizuale. Vorbirea devine un ghid intern, o modalitate prin care creierul transformă intențiile generale în pași concreți, menținând ordinea mentală în momente care cer atenție.
Rezultate similare au apărut în experimentele coordonate de Charles Fernyhough la Universitatea Durham, unde o mare parte dintre adulți au recunoscut că își vorbesc frecvent, fără să considere acest lucru neobișnuit. La Universitatea din Nottingham, voluntarii care verbalizau acțiunile complicate obțineau performanțe mai bune decât cei care lucrau în tăcere, semn că exprimarea externă optimizează planificarea și controlul motor. Sistemul auditiv pare să întărească informația, facilitând procesarea.
Limbajul privat are și efecte emoționale. O echipă de la Universitatea din Michigan a constatat că formulele adresate la persoana a doua reglează mai bine stresul și anxietatea de performanță decât mesajele formulate la persoana întâi. Această distanțare subtilă funcționează ca o formă de auto-consiliere.
Pe plan neurocognitiv, zonelor activate în timpul vorbirii interioare, între care aria lui Broca și regiuni din cortexul prefrontal, seamănă cu cele implicate într-o conversație reală. Creierul tratează aceste formule ca pe un dialog intern care organizează gândirea.
Există totuși limite. Dacă discursul devine intruziv, ostil sau greu de controlat, poate indica o problemă clinică. În rest, pentru majoritatea oamenilor, acest tip de auto-dialog rămâne un instrument util, adesea automat, care susține concentrarea și autoreglarea.
Comentează