Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vrancea: Peste 560 de catedre din şcolile şi liceele din judeţ vor fi ocupate cu profesori suplinitori

observatorulph.ro
formare profesională curs profesor studii

Peste 560 de catedre din şcolile şi liceele din judeţ vor fi ocupate cu profesori suplinitori, calificaţi sau necalificaţi, în urma examenului care a avut loc luni, potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, Daniela Marchitan, anunță Agerpres.

"În judeţul Vrancea avem aproximativ 2.333 de profesori calificaţi. Pe 27 august au fost ultimele repartiţii pe posturi pentru colegii profesori iar la momentul acesta avem 564 de catedre complete sau fracţiuni care vor fi ocupate de profesorii suplinitori în urma concursului de luni. Avem discipline unde este o concurenţă foarte mare, de exemplu, la română sau engleză, dar avem şi discipline unde e mai greu să acoperim orele, mă refer la disciplinele fizică, chimie, matematică, muzică instrumentală, pian, arta actorului, plus disciplinele tehnologice", a declarat Daniela Marchitan.

Aceasta a subliniat faptul că profesorii suplinitori nu sunt neapărat necalificaţi şi că în ultimii ani tot mai puţini profesori pleacă din sistem.

"La examenul de suplinire vin atât profesori calificaţi, cât şi persoane care nu au calificarea necesară sau sunt în curs de calificare. În ultimii ani, o parte din cadrele didactice s-au recalificat pe alte discipline, prin programe de reconversie profesională. De asemenea, în ultimii ani, din ce în ce mai puţini profesori pleacă din sistem. Dacă în anii '90, foarte mulţi profesori îşi căutau un loc de muncă în alte domenii, astăzi oamenii rămân în sistem. Salariile nu sunt chiar mici şi în momentul în care eşti profesor titular ai şi o anumită stabilitate", a precizat Marchitan.

Catedre neocupate au rămas atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, chiar şi în Focşani, la discipline precum fizică sau arte.

"Catedrele pentru care mai există disponibilitate la acest moment sunt atât în zona rurală, în zone mai îndepărtate, cât şi în oraşe, inclusiv în municipiul Focşani. Există un deficit de profesori de fizică sau arte, de exemplu, pentru care avem ore inclusiv în municipiul Focşani. În curând vom avea şi la matematică. Acesta nu este un lucru îmbucurător, dar nu avem ce să facem. La română, de exemplu, majoritatea catedrelor sunt ocupate cu profesori calificaţi, chiar şi în şcolile îndepărtate de oraş", a spus Marchitan.

În instituţiile de învăţământ din judeţ, în anul şcolar 2021 - 2022 sunt circa 4.300 de angajaţi, din care peste 3.300 sunt cadre didactice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.