Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

”Vrem un DIVORȚ civilizat!” Anunțul anului

ruptura

"Semnarea Acordului de Liber Schimb va avea un impact negativ pentru noi", a avertizat liderul transnistrean, susţinându-şi afirmaţia prin faptul că Tiraspolul nu a participat la negocierile dintre Chişinău şi Bruxelles, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de Euronews.

Republica Moldova urmează să semneze Acordurile de Asociere şi de Liber Schimb cu UE la 27 iunie, într-o ceremonie care va avea loc la Bruxelles.

În acest context, Evgheni Şevciuk a reiterat că "cea mai bună soluţie" ar fi un "divorţ civilizat" între Transnistria şi Republica Moldova.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală reintegrare, liderul transnistrean a declarat că "reunificarea ar fi o idee bună dacă nu ar exista unele contradicţii". Totodată, el a precizat că locuitorii regiunii transnistrene nu vor reunificarea cu Republica Moldova, prezentând drept argument referendumul din 2006 pentru independenţa Transnistriei, la care peste 96% dintre votanţi au respins o eventuală reintegrare.

"Primul nostru obiectiv este, bineînţeles, (obţinerea) independenţei şi recunoaşterea acesteia de către comunitatea internaţională. Vrem ca voinţa poporului Transnistriei să fie luată în considerare", a afirmat Şevciuk.

Pe de altă parte, liderul transnistrean a respins informaţiile potrivit cărora bărbaţi înarmaţi din Transnistria ar participa la operaţiunile din Ucraina.

"Aceste informaţii, răspândite de presa ucraineană şi chiar de autorităţile ucrainene, sunt false. M-am întâlnit cu ambasadorul Ucrainei în (Republica) Moldova şi cu reprezentantul special ucrainean pentru negocierile între R.Moldova şi Transnistria şi ei au dezminţit în mod oficial aceste informaţii", a declarat el.

"Suntem foarte îngrijoraţi în legătură cu ceea ce întâmplă în Ucraina şi sperăm că nu vor exista consecinţe pentru noi", a adăugat el, cerând autorităţilor de la Kiev să renunţe la "utilizarea forţei".

Transnistria, un teritoriu de 4.163 de kilometri pătraţi situat în estul Republicii Moldova, şi-a proclamat independenţa în 1990, concretizând-o de facto în 1992, după un conflict soldat cu aproximativ 1.500 de morţi. Independenţa sa nu este recunoscută de niciun stat membru al Naţiunilor Unite.

sursa: mediafax.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.