Prefecturile din zonele ce sunt vizate de avertizările meteo de vreme severă - duminică și luni - trebuie să activeze comitetele pentru situații de urgență, asigurând permanența la comanda județului, a anunțat Carmen Dan, la România Tv.
„Le-am transmis încă de azi dimineață către prefecți, în special județele care se află sub avertizare meteorologică, să fie pregătiți de această confruntare cu prima zăpadă. Este weekend, dar situațiile de urgență nu țin cont de zilele lucrătoare sau libere. De aceea am vrut să mă asigur că și prefecții și toți ceilalți sunt responsabili și pregătiți pentru ce va urma. (...) Cred că este important să ținem cont și de un alt aspect. Trebuie să informăm populația. De aceea, pe lângă avertizările pe care le-au primit de la ANM și noi, de la MAI, am transmis în cursul zilei de astăzi o atenționare către populație și, în special, către conducătorii auto. Recomandarea noastră este să folosească aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență și să o descarce pe telefoanele mobile, dacă nu au făcut-o deja. Este o aplicație gratuită”, a spus Carmen Dan.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie, începând de duminică, ora 10,00, până luni, ora 23,00, se va înregistra vânt puternic și ninsori viscolite pentru toate zonele montane.
Totodată, ANM a emis o avertizare cod galben de vânt intens, disconfort termic, precipitații mixte în nord, nord-vest și centru pentru același intervalul de timp, precizează MAI.
În acest context, efectivele Ministerului Afacerilor Interne — pompieri, poliție și jandarmerie — din zonele vizate de avertizări sunt pregătite să intervină în orice moment în sprijinul comunităților.
Ministerul Afacerilor Interne recomandă conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze asupra condițiilor meteo și rutiere din zona traseului pe care vor să-l parcurgă și să respecte semnalizarea rutieră din zona respectivă sau a polițiștilor prezenți la fața locului.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi informații despre alertele meteo, cele privind traficul rutier sau riscurile de inundații, MAI recomandă persoanelor să descarce aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Comentează