Washingtonul a anunţat luni introducerea de noi sancţiuni împotriva altor patru responsabili din Hong Kong, acuzaţi de restrângerea libertăţilor în teritoriul semiautonom chinez aflat sub presiunea Beijingului, informează marţi AFP, potrivit AGERPRES.
Edwina Lau, la conducerea diviziei pentru securitate naţională a poliţiei din Hong Kong, se numără printre responsabilii cărora le-a fost interzisă intrarea în SUA. Posibilele sale active aflate pe teritoriul american vor fi îngheţate.
Li Jiangzhou, directorul-adjunct al unui birou din Hong Kong însărcinat cu apărarea securităţii naţionale, a fost de asemenea inclus pe această nouă listă.
"Aceste măsuri subliniază determinarea SUA de a trage la răspundere personalităţi-cheie care golesc activ de substanţă libertăţile poporului din Hong Kong şi subminează autonomia Hong Kongului", a subliniat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo într-un comunicat.
Guvernul american a anunţat deja sancţiuni împotriva şefei executivului din Hong Kong, Carrie Lam, şi a altor circa zece responsabili, ca ripostă la adoptarea de către China a unei legi asupra securităţii naţionale, ce erodează autonomia de care beneficiază teritoriul.
"Aceasta este o ingerinţă barbară în treburile interne ale Hong Kongului şi în treburile interne ale Chinei", a reacţionat marţi, într-o conferinţă de presă, vicepremierul hong-kongonez, Matthew Cheung, calificând aceste sancţiuni drept "absolut inacceptabile şi grosolan de scandaloase".
"China se opune cu virulenţă şi condamnă cu cea mai mare fermitate" ultimele măsuri americane, a adăugat la rândul său, în cadrul unei conferinţe de presă, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. "Le cerem SUA (...) să ridice imediat aceste pretinse sancţiuni şi să nu se angajeze mai departe pe această cale greşită", a subliniat el.
Problema Hong Kongului se află în centrul confruntării dure, cu accente de război rece, între SUA şi China. Preşedintele american Donald Trump a pus capăt statutului comercial preferenţial de care beneficia Hong Kongul pentru a protesta împotriva legii chineze asupra securităţii naţionale.
Comentează