Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zborul inaugural al noii rachete Vulcan Centaur, amânat pentru 8 ianuarie

spacenews.com
racheta vulcan centaur

Zborul inaugural al noii rachete Vulcan Centaur, amânat pentru 8 ianuarie

Decolarea inaugurală a unei noi rachete americane, Vulcan Centaur, a fost amânată pentru data de 8 ianuarie, a anunţat joi şeful grupului industrial ULA, responsabilă de dezvoltarea acestui vehicul a cărui primă misiune ar urma să contribuie la ambiţiile selenare ale Statelor Unite, transmite AFP, conform Agerpres.

Amânarea lansării, prevăzută iniţial pentru ajunul Crăciunului, a fost cauzată de unele probleme de ultim moment.

CEO-ul ULA, Tory Bruno, a precizat, însă, pe reţeaua X, că o repetiţie generală desfăşurată în ultimele zile pe rampa de lansare a decurs "foarte bine".

Racheta va transporta, printre altele, cenuşa unor personalităţi din serialul "Star Trek", dar şi un modul de aselenizare al companiei americane Astrobotic, care ar putea deveni prima companie privată ce reuşeşte o asolizare controlată pe Lună - şi prima navă spaţială americană care va realiza o alunizare după încheierea programului Apollo.

"Este, într-un fel, un prim pas uriaş în campania Statelor Unite şi a tuturor aliaţilor noştri de a reveni pe Lună, în cele din urmă cu oameni", a declarat Tory Bruno într-un interviu acordat AFP săptămâna trecută.

Pentru acest prim zbor, "este deja îndrăzneţ să ai o încărcătură, cu atât mai mult una care să ajungă pe Lună", a remarcat el. "Dar am vrut să facem ceva măreţ şi, bineînţeles, avem mare încredere în conceptul rachetei noastre", a adăugat Bruno.

Lansarea acestei misiuni, denumită Cert-1, urmează să aibă loc de la Cape Canaveral, în Florida.

În ultimele zile, la Cape Canaveral au avut loc repetiţii generale pentru această misiune. Câteva probleme "de rutină" au survenit la sistemele de la sol în timpul primului test, a scris Tory Bruno pe reţeaua X. Aceste probleme au obligat echipele să relanseze operaţiunea câteva zile mai târziu.

În pofida succesului înregistrat, aceste întârzieri au făcut ca ferestrele de lansare din decembrie să fie ratate, următoarea oportunitate fiind la 8 ianuarie.

Misiunea constă în transportarea cenuşii sau a ADN-ului a zeci de persoane, printre care cele ale creatorului "Star Trek", Gene Roddenberry, ale soţiei sale şi ale unor actori din celebrul serial, în baza unui parteneriat încheiat cu Celestis, o companie specializată în "zboruri spaţiale comemorative".

După ce va trimite modulul selenar Astrobotic pe traiectoria spre Lună, treapta superioară a rachetei va fi plasată pe o orbită heliocentrică.

La bord se va afla, de asemenea, un recipient cu mostre ADN ale directorului general Tory Bruno. "Cine nu şi-ar dori să meargă în spaţiu alături de cinci oameni din 'Star Trek'?", a declarat el entuziasmat.

Vulcan Centaur urmează să înlocuiască lansatoarele Atlas V şi Delta IV ale ULA şi va putea transporta până la 27,2 tone pe orbita joasă a Pământului, o încărcătură comparabilă cu cea a rachetei Falcon 9 a companiei SpaceX.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.