Zece fotbalişti din Benin au fost condamnați la închisoare cu executare după ce au mințit în privința vârstei

Autor: George Traicu

Publicat: 30-10-2018

Actualizat: 30-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zece fotbalişti din Benin care au minţit cu privire la vârsta lor, ceea ce a dus la excluderea naţionalei "sub 17 ani" din preliminariile Cupei Africii 2019, au fost condamnaţi în ţara lor la câte şase luni de închisoare, dintre care una cu executare, informează AFP preluată de news.ro.

Fostul preşedinte al Federaţiei de Fotbal din Benin Anjorin Moucharaf a primit cea mai dură pedeapsă, 12 luni de închisoare, dintre care două cu executare.

În urma unui examen cu rezonanţă magnetică pentru stabilirea vârstei, efectuat, în septembrie, la Niamey, în Niger, s-a stabilit că zece "juniori" din lotul "sub 17 ani" de 18 fotbalişti aveau în realitate peste 20 de ani, unii chiar peste 27 de ani.

În urma acestui scandal, procuroul general al Beninului s-a sesizat din oficiu, iar Ministerului Sporturilor din această ţară a depus plângere. La revenirea din Niger, cei zece fotbalişti şi conducătorii delegaţiei au fost reţinuţi de poliţie încă de la coborârea din avion, fiind acuzaţi de fals şi uz de fals.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri