Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de familii vulnerabile din comuna sibiană Hoghilag vor avea electricitate gratuită

dcnews.ro
curent electric

Un număr de 69 de familii vulnerabile din comuna Hoghilag vor avea gratuit electricitate printr-un proiect finanţat prin Innovation Norway (Granturile SEE şi Norvegiene).

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, proiectul presupune montarea unor panouri fotovoltaice pentru cele 69 de gospodării, aflate în satele Valchid şi Hoghilag, locuinţe care nu au fost niciodată racordate la electricitate.

Valoarea investiţiei se ridică la 345.000 de euro, sumele fiind asigurate în totalitate prin grantul norvegian.

"O comunitate durabilă este cea care se gândeşte la toţi membrii ei, mai ales la cei care sunt dezavantajaţi şi vulnerabili. Ne bucurăm că am reuşit ca, înainte de sărbători, să aducem lumină în aceste 69 de căsuţe şi le mulţumim partenerilor noştri pentru că au crezut în noi şi ne-au finanţat proiectul. Aceste locuinţe nu au fost racordate niciodată la electricitate, iar pentru familiile care locuiesc acolo viaţa era aproape ca în Evul Mediu. Sunt impresionante poveştile copiilor care erau nevoiţi să înveţe la lumina lumânării, dar care totuşi, în ciuda acestor condiţii, vor să înveţe şi vin la şcoală. E un ajutor important pentru aceste familii vulnerabile şi sperăm că rezultatele vor fi vizibile în curând", a spus primarul comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr, citat în comunicat.

În total, beneficiarii proiectului sunt peste 250 de persoane, care locuiesc în cele 69 de gospodării neelectrificate.

Locuinţele vor beneficia de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice şi sisteme de stocare, astfel încât să se asigure din surse regenerabile necesarul zilnic de energie electrică, precizează sursa citată.

Comuna Hoghilag din judeţul Sibiu este o comunitate cu rădăcini săseşti, recunoscută pentru celebrele "tuberoze de Hoghilag". Comuna are trei sate (Hoghilag, Valchid şi Prod) şi o populaţie de aproape 2.500 de locuitori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.