Zeci de botoşăneni au fost sancţionate de poliţiştii după ce au încălcat ordonanţa lui Marcel Vela

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-03-2020

Actualizat: 26-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zeci de persoane au fost sancţionate de poliţiştii din Botoşani după ce au încălcat prevederile Ordonanţei Militare 3/2020 privind părăsirea locuinţei, se arată într-o informare de presă transmisă, joi, de Instituţia prefectului, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au aplicat 71 de amenzi pentru nerespectarea interdicţiilor de circulaţie, valoarea acestora ridicându-se la 90.600 de lei.

Vezi si: Strigătul de revoltă al unui doctor din Cluj: Degeaba scoatem armata pe străzi dacă medicii sunt trimiși la luptă fără arme

De asemenea, poliţiştii au efectuat verificări la 1.455 persoane izolate la domiciliu şi 265 localuri publice cu privire la respectarea interdicţiilor pe timpul stării de urgenţă.

"Au fost depistate două persoane care nu respectau regimul de izolare şi au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea acestei măsuri, în valoare totală de 5.000 de lei", se precizează în informare.

Totodată, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări faţă de o persoană de 46 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de "omisiunea declarării unor informaţii".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri