Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zeci de profesori universitari din toată țara îi cer lui Curaj să rezolve problema plagiatelor

curaj

Un grup de profesori universitari şi intelectuali din ţară şi străinătate au trimis o scrisoare deschisă prin care îl somează pe ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, să nu mai tergiverseze tranşarea chestiunii plagiatelor şi îi cer acestuia să rezolve urgent situaţia demnitarilor şi persoanelor publice acuzate de fraudă intelectuală la doctorat.

Printre solicitările formulate se numără demiterea urgentă a actualului Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), instituţie profund politizată, refacerea acesteia, precum și a comisiilor de specialitate cu persoane cu performanțe dovedite, care nu  sunt demnitari și/sau rectori. O altă cerinţă importantă este aplicarea legislaţiei actuale, care permite retragerea titlurilor de doctor, şi evaluarea şcolilor doctorale.

Potrivit textului scrisorii solicitările sunt următoarele:

1) Emiterea, în termen de 5 zile, a unui ordin al ministrului educației care să reglementeze procedura de analiză a plagiatelor de către CNATDCU, astfel încât această procedură să nu dureze mai mult de 30 de zile și să se finalizeze, așa cum prevede legea actuală, printr-o propunere a CNATDCU adresată ministrului educației, fie de nevinovăție, fie de retragere a titlului de doctor. Vă reamintim că un astfel de ordin a existat (OM 3504/2012), însă a fost abuziv abrogat exact în momentul în care comisia CNATDCU emitea, în mod perfect legal și justificat, verdictul de plagiat referitor în cazul tezei de doctorat a fostului premier Victor Ponta.

2) Concomitent, emiterea, în termen de 5 zile, a unui ordin al ministrului educației prin care să fie numit un nou Consiliu General al CNATDCU. Actualul Consiliu General al CNATDCU conține un număr semnificativ de persoane fără operă științifică și/sau acuzate de plagiat, fiind  profund subordonat politic (numără nu mai puțin de opt actuali sau foști demnitari). CNATDCU, în componența sa actuală, nu mai are nicio credibilitate, având un număr restrâns de membri cu o operă științifică solidă și recunoscuţi pentru standardele de moralitate. Solicitam ca membrii CNATDCU să nu fie membri de partid cu funcţii de conducere, demnitari sau rectori de universităţi. Solicităm, de asemenea, numirea în Consiliul General al CNATDCU a unui procent de cel puțin 25% personalități din dispora științifică.

3) Sesizarea, în termen de două zile de la numirea noului CNATDCU, cu privire la toate plagiatele discutate deja în spațiul public.

4) Neîndoindu-ne de buna dumneavoastră credință, vă solicităm concedierea imediată a consilierilor responsabili de informarea dumneavoastră defectuoasă. Considerăm că este inadmisibil să determini un ministru al Guvernului României să dezinformeze public, la dezbaterea Grupului pentru Dialog Social, spunându-ne că nu există legislație funcțională. Alminteri, vă asumați implicit înșelarea deliberată a publicului. Solicităm o poziție clar asumată a președintele României în această chestiune.

5) Demararea procedurilor pentru o clasificare a universităților și ierarhizare a programelor de studii, după modelul exercițiului similar din 2011.

6) Evaluarea internațională a școlilor doctorale înainte de începerea anului universitar 2016/2017, conform prevederilor Legii educației 1/2011, în varianta sa originară.

Semnatarii îi transmis ministrului că este dator să facă asta în fața cetățenilor.

”Recunoaștem dificultatea demersului, dar precedente ale unor acțiuni curajoase în educație există. Chiar dacă inițial au fost respinse de clasa politică, au fost adoptate de populația Romaniei, cea în fața căreiea sunteți responsabil. De aceea suntem primii care vă vom sprijini public și cu expertiză, în momentul în care veți aplica legea. Nu sunteți singur în demersul corect de reinstaurare a onestității intelectuale, dar veți purta singur povara unui eventual pact cu furtul intelectual”.

Semnatarii sunt: Mircea Flonta, Academia Română, Luiza Maria Flonta, Academia Română, Gabriel Liiceanu, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Mircea Dumitru, prof. univ. dr.,  rector Universitatea din Bucureşti, Mihaela Miroiu , prof. univ. dr., SNSPA , Dumitru Sandu, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Teodor Baconschi, dr. al Universității Paris IV-Sorbonne, Gabriel Andreescu, prof.univ.dr., SNSPA, Lavinia Stan, St. Francis Xavier University, Canada, Irina Livezeanu, dr. Department of History, University of Pittsburgh, Maria Bucur, John V Hill professor of history, Indiana University, SUA, Lazar Vlasceanu, prof. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Michael Shafir, prof. univ. (emerit) dr., Universitatea Babeş-Bolyai, Mihai Păunescu, conf. univ. dr., SNSPA, Bucuresti, Gabriel Bădescu, prof. univ. dr, Universitatea Babeș-Bolyai, Tereza Brândușa Palade, conf. univ. dr., SNSPA, Adrian Miroiu, prof. univ. dr., SNSPA, Claudiu Tufiș, lector univ, dr. Universitatea din București, Liviu Rotman, prof. univ. dr., SNSPA, Lucian Turcescu, Concordia University, Canada, Miruna Pantel, dr., cadru didactic asociat, SNSPA, Camil Pîrvu, lect. univ. dr., Universitatea din București, Alina Dragolea, lect. univ. dr., SNSPA, Emanuel Copilaş, asist. univ. dr., Universitatea de Vest, Andrada Nimu, dr. SNSPA, Luciana Jinga, dr., cercetătoare ICMER, Bogdan Florian, lect. univ. dr., SNSPA, Bogdan Iancu, lect. univ. dr., SNSPA, Lavinia Betea, prof. univ. dr., Universitatea „Aurel Vlaicu”, Andra Roescu, dr., University of Southampton, SUA, Gabriel Hancean, conf. univ. dr., Universitatea din București, Paul Șerban Agachi, prof. univ. dr., Universitatea Babeș Bolyai, Dana Jalobeanu, conf. univ. dr., Univestitatea din București, Ștefania Miclea, dr., Nicolae Emanuel Dobrei, lect. univ. dr., SNSPA, Radu Sebastian Ungureanu, conf. univ. dr., SNSPA, Radu J. Bogdan, prof. univ. dr., Tulane University, New Orleans, SUA, Adina Babeş, dr., cercetător ştiinţific, Institutul „Elie Wiesel”, Emilia Şercan, lector. univ. dr., Universitatea din Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.