Zeci de tone de GUNOI BRITANIC la PORȚILE ROMÂNIEI - Plasticul englezesc a fost RETURNAT EXPEDITORILOR

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-01-2022

Actualizat: 08-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Treizeci şi opt tone de deşeuri din plastic au fost descoperite de autorităţi în două containere sosite din Marea Britanie în Portul Constanţa, marfa fiind returnată societăţii exportatoare, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de sâmbătă al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră împreună cu inspectorii vamali şi comisari ai Gărzii de Mediu au verificat în data de 7 ianuarie, două containere încărcate cu deşeuri care urmau să intre în România.

Citește și: PEDEAPSĂ DURĂ cerută de procurorii DNA în cazul ex-secretarului de stat Mihnea Costoiu

“Acestea erau importate din Marea Britanie de către o societate comercială de pe teritoriul României. În urma verificărilor suplimentare, a rezultat faptul că în containere se aflau încărcate 37.920 kilograme de deşeuri plastice, iar autorităţile au constatat faptul că anumite rubrici din anexele prezentate nu erau completate, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare, iar societatea importatoare avea autorizaţia de mediu expirată”, a transmis Garda de Coastă.

Sursa citată menţionează că autorităţile de control au luat măsura interzicerii accesului pe teritoriul României a deşeurilor respective şi returnarea încărcăturii la societatea exportatoare din Marea Britanie.

De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de import ilegal de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri