Zegrean despre valul de OUG-uri: 'Avizele nu sunt obligatorii, dar cererea lor da'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 06-02-2020

Actualizat: 06-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat, la Digi24, că cele 25 de Ordonanțe de Urgență pe care le-a adoptat Guvernul Orban, într-o ședință maraton, cu mai puțin de 24 de ore înainte de a fi demis în Parlament, pot intra în vigoare, atâta timp cât Executivul face dovada că a cerut avize de la toate instituțiile, chiar dacă nu sunt obligatorii.

„Noi am avut la CCR o decizie când ne-am pronunțat pe avize. Avizele nu sunt obligatorii, dar cererea lor e obligatorie. Dacă ei pot dovedi că au cerut avizul, nu e nicio problemă. Dacă vine avizul bine, dacă nu vine, iară bine, că avizul e pozitiv, că e negativ, asta decide Parlamentul”, a spus Zegrean, la Digi24.

Citește și: OFICIAL - Guvernul Orban a adoptat 25 de ordonanţe de urgenţă şi 31 de hotărâri de guvern într-o singură zi

Guvernul Orban a batut recordurile de ordonanţe de urgenţă adoptate într-o singură şedinţă. Nu mai puţin de 25 de asemenea acte normative au fost adoptate în şedinţa de marţi, 4 februarie, care a durat  aproape 9 ore. La acestea se adaugă şi 31 de hotărâri de guvern şi două proiecte de legi.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă aici proiectele de acte normative adoptate sau de care guvernul a luat act în cadrul ședinței din 4 februarie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri