Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că experţi ucraineni vor fi în Orientul Mijlociu „săptămâna viitoare” pentru a-şi oferi expertiza în lupta împotriva dronelor iraniene.
Zelenski anunță trimiterea de specialiști ucraineni în Orientul Mijlociu
„Cred că săptămâna viitoare, când experţii vor fi pe teren, vor evalua situaţia şi vor oferi asistenţă, pentru că vin cu capacitatea de a ajuta”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă, conform news.ro.
El a subliniat „o oportunitate pentru ambele părţi”, Kievul sperând să obţină, în schimb, rachete pentru sistemele sale americane Patriot, esenţiale pentru Ucraina împotriva rachetelor ruseşti.
În timpul războiului cu Rusia, Ucraina a dezvoltat mijloace extrem de eficiente
În timpul războiului cu Rusia, Ucraina a dezvoltat mijloace extrem de eficiente pentru a doborî dronele kamikaze Shahed, proiectate de iranieni şi pe care pe care armata rusă le-a folosit o mare parte a războiului. "Am primit din partea Statelor Unite o cerere pentru sprijin specific în protejarea împotriva dronelor Shahed în regiunea Orientului Mijlociu", a scris Zelenski în engleză pe platforma de socializare X. "Am dat instrucțiuni pentru a fi furnizate mijloacele necesare și a se asigura prezența specialiștilor ucraineni care pot garanta securitatea necesară".
Statele Unite au solicitat asistență pentru protejarea bazelor și soldaților săi din anumite țări din regiune, potrivit unei surse familiarizate cu situația, care a declarat că Volodimir Zelenski și-a instruit armata să facă acest lucru. Ucrainenii vor începe lucrul "în următoarele zile", a declarat sursa.






























Comentează