Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski îl face praf pe Putin după acuzațiile la adresa Kievului: O fiară bolnavă şi cinică

newsweek.com
zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a descris marţi pe şeful statului rus Vladimir Putin drept o "fiară bolnavă şi cinică", după ce şeful Kremlinului a acuzat din nou Ucraina că se află într-un fel sau altul în spatele atacului de vineri seară asupra unei săli de concerte din Moscova, în ciuda faptului că atentatul soldat cu aproape 140 de morţi a fost revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic (SI), informează EFE, potrivit Agerpres.

"Putin a vorbit din nou pentru sine astăzi, lucru care a fost retransmis la televizor. Încă o dată, a dat vina pe Ucraina. Fiară bolnavă şi cinică", a comentat Zelenski în discursul său tradiţional nocturn publicat pe reţeaua de socializare X.

Potrivit preşedintelui ucrainean, în mintea lui Putin "toţi sunt terorişti, în afară de el, deşi alimentează teroarea de două decenii".

"Putin este cea mai mare vitrină pentru teroare. El şi serviciile sale speciale. Când va dispărea, la fel se va întâmpla şi cu cererea de teroare şi violenţă (...)", a subliniat el.

Zelenski a folosit mai exact cuvântul "fereastră", acelaşi folosit de şeful Kremlinului şi de aparatul de securitate al preşedinţiei ruse atunci când au afirmat că Ucraina le-a oferit teroriştilor implicaţi în atacul asupra sălii de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova un spaţiu pentru evadare din Rusia în ţara vecină, peste graniţa ruso-ucraineană.

Putin a declarat luni, în timpul unei întâlniri cu membri ai guvernului şi ai forţelor de securitate, care a fost transmisă în direct la televiziune, că atacul a fost comis de "islamişti radicali", dar că încă mai crede că în spatele lor se află Ucraina şi aliaţii occidentali ai acesteia, în special SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.