Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelenski: 'Lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid' / Atitudinea populației privind consumul de energie electrică

hotnews.ro
zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă, în ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, că inamicii au lansat al doilea val de atacuri teroriste împotriva ţării, trimiţând 28 de rachete dintre care 20 au fost interceptate. Zelenski a adăugat că lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid şi eficient în toată Ucraina, informează news.ro.

”Dacă nu ar fi fost loviturile de astăzi, am fi restabilit deja aprovizionarea cu energie, apă şi comunicaţii pe care teroriştii le-au afectat ieri. Iar astăzi, Rusia va reuşi un singur lucru în plus: ne va întârzia puţin recuperarea”, a mai afirmat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a adăugat că acolo unde au existat distrugeri, infrastructura va fi reînnoită peste tot. ”Acolo unde au existat pierderi, se construieşte deja sau se va construi. Acolo unde au existat speranţe ale inamicului, vor exista ruine ale statalităţii ruseşti. Şi le mulţumesc tuturor celor care, la nivelul lor, asigură recuperarea după atacurile teroriste”, a mai afirmat Zelenski.

Potrivit acestuia, ”majoritatea oraşelor şi satelor pe care teroriştii doreau să le lase fără electricitate şi comunicaţii sunt deja cu electricitate şi comunicaţii”. ”În unele oraşe şi districte, lucrările sunt încă în curs de desfăşurare. În unele oraşe şi districte, lucrătorii din domeniul energiei aplică restricţii temporare în ceea ce priveşte furnizarea de energie, în funcţie de program - acest lucru este necesar exclusiv pentru a menţine stabilitatea sistemului energetic. Guvernul controlează toate acestea - noi încercăm să restabilim condiţiile normale cât mai repede posibil”, a mai afirmat Zelenski.

Preşedintele a mulţumit tuturor ucrainenilor care au limitat propriul consum de energie electrică în timpul orelor de vârf - de la 17:00 la 22:00.

”Datorită conştiinciozităţii noastre, am reuşit să economisim în medie o zecime din energia din ţară, ceea ce a permis sistemului să funcţioneze mai stabil. Iar obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a economisi un sfert din energia electrică tocmai în aceste ore de vârf. Acest lucru ar trebui făcut astăzi şi în viitorul apropiat”, a mai declarat Zelenski.

Acesta a făcut apel la populaţie să amâne consumul de energie al aparatelor care necesită multă electricitate pentru alte ore ale zilei. ”Nu este dificil pentru un individ şi dă un rezultat mare la scara întregii noastre ţări”, a adăugat preşeeintele ucrainean.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.