Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zelensky și indiferența sa față de români. `Nici o mențiune pentru eforturile celor pe care i-a omis din urarea de Ziua Unității Ucrainei` (Anton Pisaroglu)

Anton Pisaroglu

Consultantul politic Anton Pisaroglu a postat, pe pagina oficială de Facebook, o analiză despre situația actuală din Ucraina și despre atitudinea președintelui Zelensky față de români și de eforturile de ajutorare a refugiaților care vin în România.

„Aș vrea să remarc două lucruri în zilele acestea marcate de delirul de panslavism al lui Putin, transformat într-o realitate care miroase a praf de pușcă și a transformat, parțial, o țară în ruine. Primul este legat de demnitatea cu care ucrainenii își trăiesc drama exilului. Femeile și copiii care au trecut granițele țării noastre pentru a-și căuta siguranța m-au impresionat prin dârzenia de pe chipuri, pe care cred că o au întipărită în ADN, având în vedere istoria care i-a sfâșiat între imperii și care i-a trecut prin foamete. România, la nivel guvernamental, dar și românii, la nivel personal, au acționat într-o solidaritate remarcabilă și o eficiență lăudabilă, în fața cărora mă înclin”, a scris Anton Pisaroglu pe Facebook, lăudând poporul ucrainean pentru curajul de care dă dovadă.

Consultantul politic a continuat, referindu-se, de data aceasta, la atitudinea președintelui Zelensky față de români: „ Al doilea lucru pe care l-am remarcat este faptul că președintele Ucrainei, Vladimir Zelensky, a mulțumit României, în speță președintelui, Klaus Iohannis, pe 28 februarie, pentru <>. Acesta nu a uitat să puncteze, printre rânduri, faptul că armata sa stă în calea revărsării expansioniste ruse în Europa, făcându-ne oarecum datori și responsabili. Nicio mențiune vis-a-vis de eforturile românești pe toate palierele societății pentru sprijinirea populației care părăsește țara și își caută adăpost în România. Despre problema refugiaților și migranților ucraineni a vorbit comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care le-a mulţumit autorităţilor şi cetăţenilor români pentru modul în care au venit în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. Președintele Zelensky nu a făcut-o”.

„Mai mult, pe 15 Martie, i-a omis pe etnicii români din urarea oficială de Ziua Unității Ucrainei, în mesajul președintelui fiind menționați ucrainenii, rușii, tătarii și maghiarii, dar nu și românii, deși sunt a treia cea mai mare comunitate etnică din Ucraina care a suferit mari nedreptăți. Dezamăgitor…”, a concluzionat Anton Pisaroglu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.