Zgonea: Iohannis trebuie să-și dea demisia din funcția de primar dacă vrea în Guvern

Autor: Anca Lupescu, Redactor

Publicat: 08-02-2014

Actualizat: 08-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



''Eu le-am spus că unde-i lege nu-i tocmeală. Legislaţia nu se poate schimba cum se schimba pe vremuri pentru domnul Ciorbea. Dacă dl Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, vrea să intre în guvernul Victor Ponta trebuie să respecte legislaţia naţională pe care eu o susţin,'' a precizat Zgonea, referindu-se la faptul că legea nu permite menţinerea funcţiei de primar unui ministru.


El a subliniat că trebuie ţinut cont şi de Agenţia Naţională de Integritate.



"Domnia sa trebuie să-şi dea demisia din funcţia de primar în momentul când depune jurământul. Dacă se doreşte să devină şi vicepremier al guvernului atunci trebuie o nouă angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, adică un nou vot de încredere. Aceste discuţii vor fi în cadrul USL, aşa cum a precizat şi premierul Victorul Ponta",  a spus Zgonea, citat de Agerpres.

El nu a dorit să comenteze nominalizările făcute de PNL pentru ministerul de Finanţe, ministerul Economiei şi ministerul Sănătăţii punctând că acestea se vor discuta în şedinţa USL.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri