Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zgonea: Nu poți să fii om de stânga și să spui că ai zburat cu avionul privat

zgoneaPSD

PSD trebuie să se reideologizeze, pentru că „nu poți să fii om de stânga și să spui că ai zburat cu avionul privat și că ai stat într-un hotel de cinci stele”, a declarat președintele executiv al partidului, Valeriu Zgonea.

„Partidele de stânga au niște elemente stabilite foarte clar, unul dintre ele fiind justiția socială, au câteva politici publice pe care le susțin și se uită cu foarte multă atenție la anumite dezechilibre care se creează în societate, astfel încât nimeni să nu fie eliminat de la șansa pe care o are în viață. Reideologizarea înseamnă adaptarea acestor politici publice și a procedurilor de selecție a resurselor umane care pun în aplicare aceste politici, adică oamenii pe care îi vedem în Parlament, în Consiliul local, în Consiliul județean, pe care îi vedem în guverne, astfel încât să înțeleagă menirea pe care o are ca om de stânga și atribuțiile pe care le are și în comportamentul pe care îl are cât timp este membru al partidului și dorește o funcție publică. Este o schimbare totală de atitudine și de manifestare. Nu poți să fii om de stânga și să îți pui poze pe Facebook și să spui că ai zburat cu avionul privat și că ai stat într-un hotel de cinci stele. Atunci poate că ești un om de stânga, dar poate că nu înțeleg eu bine ce înseamnă om de stânga”, a spus Zgonea, citat de Agerpres.

În opinia lui Zgonea, cel care trebuie să se ocupe de reideologizarea PSD este Mihai Fifor, proaspătuș președinte al Consiliului Național al partidului, care va trebui să caute instrumente de modernizare a formațiunii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.