Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zi de doliu naţional pentru regina Elisabeta a II-a în Australia

regina elisabeta

Australia a marcat joi o zi de doliu naţional pentru regina Elisabeta a II-a, prilej cu care prim-ministrul Anthony Albanese a spus că cel mai mare tribut pe care naţiunea sa îl poate oferi nu este o statuie, ci o ''nouă apreciere a serviciului în slujba comunităţii'', informează Reuters.

Ziua a fost declarată sărbătoare naţională, iar la sediul Parlamentului din Canberra a fost organizată o ceremonie comemorativă, la care au participat 600 de demnitari, dedicată reginei Elisabeta a II-a, care, din postura de şefă a statului australian, a făcut turul ţării de 16 ori în cele şapte decenii de domnie, potrivit Agerpres.

Ceremonia a fost deschisă de First Nations Elder, Violet Sheridan, care a ţinut un discurs tradiţional de bun venit în ţară şi şi-a amintit de Regina Elisabeta ca mamă şi bunică.

Evenimentul a avut loc înaintea unor proteste organizate de grupuri de indigeni împotriva monarhiei şi a impactului colonizării britanice asupra populaţiei indigene, programate să se desfăşoare în trei oraşe în timpul după-amiezii.

Albanese, care a revenit în Australia în ziua anterioară după ce a participat la funeraliile reginei Elisabeta la Londra, a precizat că memoria ei este celebrată ''pe continentul care este cea mai veche cultură continuă a lumii''.

Albanese sprijină demersul Australiei de a deveni republică, dar a declarat anterior că guvernul său Laburist (centru-stânga) va prioritiza recunoaşterea populaţiei indigene în constituţie care, asemenea oricărui demers spre republică, necesită un referendum naţional. Un referendum pe tema republicii a eşuat în 1999, iar sondajele recente arată că părerile sunt împărţite.

În discursul rostit cu prilejul ceremoniei comemorative, el a spus că Australia a trecut printr-o transformare în timpul domniei reginei Elisabeta a II-a. Când regina a întreprins primul turneu, Marea Britanie era cel mai mare partener comercial al Australiei şi principala sursă a migraţiei, a spus el.

''Acea Australie, din 1954, când şapte milioane de persoane - 70% din populaţie - au întâmpinat-o pe prima suverană venită în vizită pe aceste meleaguri, era, în aproape toate privinţele, o naţiune diferită într-o lume diferită'', a spus el.

Regina Elisabeta a II-a se mândrea cu progresul Australiei şi ''a fost de partea noastră'', a spus el, iar ''afecţiunea Australiei s-a menţinut puternică''.

''Poate cel mai mare tribut pe care îl putem oferi familiei şi memoriei ei nu este o statuie din marmură sau o plechetă metalică. Este o ''nouă apreciere a serviciului ei în slujba comunităţii''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.