Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zi de sărbătoare federală în Canada, pentru funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta II

canada steag

Premierul Canadei, Justin Trudeau, a declarat zi de sărbătoare federală pentru funeraliile de stat ale Reginei Elisabeth II, acordând o zi liberă unui număr mic de angajaţi din Canada, transmite The Guardian preluat de news.ro

"Declararea unei oportunităţi pentru canadieni de a jeli luni va fi importantă", a declarat, marţi, premierul canadian.

”În ceea ce ne priveşte, îi vom anunţa pe angajaţii federali că luni va fi o zi de doliu în care nu vor lucra", a adăugat acesta.

Dar în Canada, aproape 90% dintre lucrători se află sub jurisdicţia provinciilor, iar cei mai mulţi dintre ei nu au primit prea multe indicaţii dacă sunt aşteptaţi să se prezinte luni la serviciu.

Trudeau a precizat că lucrează cu provinciile la o posibilă zi de sărbătoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.