Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zi decisivă pentru Liviu Dragnea: Astăzi se judecă ultimul termen în dosarul Referendumul

dragnea

Astăzi, 8 aprilie, la Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă ultimul termen al dosarului „Referendumul”, în care procurorul de ședință și avocații vor ține pledoariile finale.

„Cred cu tărie în nevinovăția mea și de asemenea cred cu tărie în dreptul românilor de a participa la vot și de a fi prezenți la vot, ca și principiu fundamental al democrației”, a declarat Liviu Dragnea în fața sediului ICCJ, potrivit Agerpres.

În prima instanță, președintele social-democraților a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani.

„Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale”, notează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.