Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Ziua Catastrofei', comemorată la Bethleem cu un marş de sute de persoane

scandal

Sute de palestinieni au cântat şi au scandat luni, la Bethleem, de Ziua Catastrofei (Al-Nakba), împotriva regimului de ocupaţie israelian şi în favoarea drepturilor refugiaţilor palestinieni şi pentru susţinerea greviştilor foamei din închisorile israeliene, au dat foc la cauciucuri şi au aruncat cu pietre spre zidul de separaţie din jurul oraşului, iar apoi au alergat sub salvele de grenade lacrimogene ale soldaţilor israelieni. "Nakba înseamnă totul pentru palestinieni, pentru că palestinienii, în 1948, au trebuit să-şi părăsească locuinţele, oraşele şi satele şi au devenit refugiaţi în multe părţi ale lumii. Este ceva ce niciun un palestinian nu poate uita, iar ceea ce vor ei este să-şi obţină drepturile, să aibă independenţă şi să trăiască într-o ţară fără ocupaţie. În fiecare an, pe 15 mai, palestinienii îşi amintesc de Nakba, se întâlnesc şi vorbesc despre acele zile", ne-a declarat în cursul dimineţii ministrul palestinian al turismului şi antichităţilor, Rula Ma'ayah Albandak, din cadrul guvernului Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), conform Agerpres.

În stradă, lucrurile sunt mult mai animate, mai ales în contextul în care în acest an comemorarea Nakba s-a suprapus cu greva foamei în rândul a peste 1.000 de deţinuţi din închisorile israeliene, condusă de Marwan Barghouti. De altfel, într-un manifest distribuit de organizatori, aceştia critică Autoritatea Palestiniană, spunând că are "rezultate slabe", pe care le pun pe seama acordurilor restrictive de la Oslo, al căror eşec de altfel îl constată şi îi cer Autorităţii Palestiniene să îl proclame şi să stabilească o strategie care menţine "drepturile şi demnitatea poporului palestinian". Sute de oameni s-au adunat pe străzile din Bethleem în ziua de Nakba, majoritatea din cele trei tabere de refugiaţi din oraş, cu drapele negre şi tricouri negre cu anul 1948 scris pe ele, cu portrete ale deţinuţilor aflaţi în greva foamei de la 17 aprilie, dar şi cu bannere care trimiteau la drepturile refugiaţilor, printre care şi "dreptul etern la reîntoarcere al refugiaţilor". Ei au scandat şi au cântat împotriva regimului israelian de ocupaţie, îndreptându-se pe jos spre zidul de separaţie într-un marş alert la care au participat circa 1.000 de oameni la momentul lui de vârf.

"Nakba nu este un eveniment istoric care s-a întâmplat în 1948, Nakba este în desfăşurare, se întâmplă în vieţile de fiecare zi ale palestinienilor, încă ne confruntăm cu politicile forţate de transfer ale israelienilor, care duc în continuare la transferuri forţate. Sunt sigur că în timp ce vorbim o nouă casă palestiniană este demolată, un pământ palestinian este confiscat, o colonie israeliană este construită, şi alţi palestinieni sunt izgoniţi din nou din comunităţile şi casele lor. Aşa că noi, la fiecare dată de 15 mai, ne adunăm, ca palestinieni, pentru a refuza politicile de transfer şi a aduce la cunoştinţa lumii că Nakba încă există şi că încă avem de suferit din cauza ei", a declarat, pentru AGERPRES, Ahmad al-Lahham, din cadrul Centrului de Resurse Badil pentru drepturile refugiaţilor.

El a spus că în acest an comemorarea Nakba este "cu siguranţă specială, pentru că în acest timp 1.500 de prizonieri palestinieni mor de foame". Potrivit acestui militant pentru drepturile refugiaţilor palestinieni, demonstranţii au ieşit pe străzi cu poze ale greviştilor foamei, precum şi cu bannere referitoare la drepturile refugiaţilor palestinieni, printre care şi Rezoluţia 194 a Adunării Generale a ONU din 1948, referitoare la dreptul la reîntoarcere pentru refugiaţii palestinieni. "Este un drept necunoscut, din cauza lipsei de voinţă internaţională de a transforma dreptul acesta în realitate", a adăugat Ahmad al-Lahham.

Fapt suprinzător la prima vedere, printre palestinienii ieşiţi în stradă de Ziua Catastrofei erau foarte mulţi copii, lucru favorizat şi de închiderea şcolilor din localitate la ora 11.00, după cum am aflat ulterior. "Aceşti copii pe care îi vedeţi sunt a patra generaţie de Nakba. Toţi palestinienii ştiu ce este Nakba. Majoritatea lor trăiesc în tabere de refugiaţi şi îşi dau seama de asta în fiecare dimineaţă, au fost strămutaţi nu doar o singură dată. Ei sunt o dovadă că Nakba nu este istorie, este încă în desfăşurare", a mai spus Ahmad al-Lahham.

Demonstraţia de Ziua Catastrofei de la Bethleem s-a sfârşit abrupt în apropierea zidului de separaţie israelian, când soldaţii israelieni au răspuns în forţă cu salve de grenade lacrimogene după ce tinerii participanţi la protest au incendiat câteva cauciucuri şi au aruncat cu pietre spre zid. Zeci de tineri şi-au acoperit feţele şi au alergat în masă pentru a se pune la adăpost de grenadele lacrimogene lansate în salve înspre mulţime, iar câteva persoane au necesitat chiar îngrijiri medicale. Totuşi, într-un oraş în care astfel de scene pot fi văzute cel puţin săptămânal, câteva zeci de minute mai târziu viaţa părea să-şi fi reluat cursul normal în Bethleem, locul în care creştinii din toată lumea vin în fiecare an pentru a sărbători naşterea lui Iisus.

Însă, spre deosebire de alte dăţi, în Piaţa Ieslei din Bethleem, chiar în faţa Bisericii Naşterii Domnului, tronează o cuşcă de metal cu un manechin în mijloc, simbol al grevei foamei a deţinuţilor palestinieni din închisorile israeliene care va împlini o lună în zilele următoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.