Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, marcată la Sfântu Gheorghe printr-o serie de manifestări comemorative

ziua maghiarilor

Ziua Maghiarilor de Pretutindeni va fi marcată marţi la Sfântu Gheorghe printr-o serie de manifestări comemorative la monumentele dedicate Revoluţiei de la 1848, care vor culmina cu o adunare publică în centrul municipiului, unde, printre altele, va fi transmis un mesaj video al premierului Ungariei, Viktor Orban.

În cursul dimineţii, la Sfântu Gheorghe şi în localităţile aparţinătoare Chilieni şi Coşeni, vor avea loc depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor revoluţiei, iar începând cu ora 13,30 este programat un marş festiv în cadrul căruia vor defila şi membri ai unor organizaţii de păstrare a tradiţiilor, îmbrăcaţi în husari (ostaşi din cavaleria maghiară), potrivit Agerpres.

Participanţii la marş vor porni din două puncte ale oraşului către centrul municipiului, respectiv de la piatra funerară Varadi-Bartalis din Cartierul Simeria şi de la monumentul comemorativ al bătăliei de la "Epresteto" din Cartierul Gării, şi se vor întâlni în piaţa centrală, unde la ora 15 vor începe manifestările cultural artistice şi religioase dedicate acestui eveniment.

Potrivit programului transmis de Primăria Sfântu Gheorghe, cu acest prilej va fi transmis şi un mesaj video din partea premierului Ungariei, Viktor Orban şi vor fi intonate imnul Ungariei şi al Ţinutului Secuiesc.

Trenuleţul turistic din Sfântu Gheorghe va efectua mai multe curse speciale în zona centrală sub genericul "Trenuleţul Revoluţiei".

Pentru buna desfăşurare a evenimentului, marţi în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi instituite mai multe restricţii de circulaţie.

"Pe traseul marşurilor către centrul oraşului, circulaţia rutieră va fi oprită după cum urmează: traseul nr. 1 - str. Armata Română de la ora 13:00, străzile 1 Decembrie 1918 şi Grof Miko Imre de la ora 13:30. Traseul nr. 2 - str. Stadionului de la ora 13:00, străzile Vasile Goldiş, Spitalului, Libertăţii de la ora 13:30. De asemenea, circulaţia pe str. Libertăţii şi str. Grof Miko Imre va fi închisă între orele 14:00 şi 18:00, cu eliberarea anticipată a locurilor publice de parcare din seara zilei de 14 martie, începând de la ora 19" , informează autorităţile locale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.