Ziua și tragedia în Iran - Cel puțin 19 morți și zeci de răniți după un accident cumplit

Autor: George Traicu

Publicat: 09-01-2020

Actualizat: 09-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

Cel puţin 19 persoane au murit joi, în urma ieşirii de pe carosabil a unui autobuz, într-o zonă muntoasă în nordul Iranului, potrivit agenţiilor iraniene de presă, relatează AFP potrivit Agerpres

Accidentul, care a avut loc în noapte de miercuri spre joi, s-a soldat cu 19 morţi şi 24 de răniţi, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna.

Agenţia de presă Tasmin evocă 20 de morţi.

Drama a avut loc către ora locală 3.00 (1.30, ora României) în regiunea Savadkuh, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de Teheran, în provincia Mazandaran.

Franța intră în vizorul GRECO - Acuzații de corupție la nivelul executivului

Autobuzul asigura o legătură între Teheran şi Gonbad-e Kavus, un oraş istoric situat în apropiere de Turkmenistan şi celebru prin turnul său de cărămidă din secolul al XI-lea, clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, scrie presa locală, frânele autobuzului ar fi cedat, iar vehiculul a căzut într-o râpă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri