Uniunea Europeană a lansat duminică, la Strasbourg, de Ziua Europei, o nouă conferinţă menită să contureze viitorul blocului comunitar, în cea mai nouă încercare de reformă.
Conferinţa privind viitorul Europei urmăreşte ca, prin dialoguri cu cetăţenii şi prin intermediul unei platforme online, să se reuşească elaborarea până în primăvara lui 2022 a unor propuneri menite să creeze o Uniune mai "prietenoasă" cu cetăţenii săi şi mai eficientă.
În remarcile de deschidere, preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că UE şi-a demonstrat meritele în timpul pandemiei.
"Am rămas împreună în criză", a declarat Macron, afirmând că UE a dat dovadă de solidaritate, a pus pe primul plan vieţile oamenilor, a oferit ajutor financiar şi şi-a întărit sistemele de sănătate, relatează Agerpres.
El a mai susţinut şi că UE a cooperat cu succes în campania de vaccinare. "Trebuie să fim mândri de acest lucru. Cooperarea europeană a salvat vieţi", a afirmat Macron.
Preşedintele francez a mai spus că acum este momentul ca UE să reflecteze cum va arăta peste 10 ani şi a făcut apel la un model care să apere valorile europene şi să întărească cercetarea şi investiţiile.
SUA pot învăţa din modelul de solidaritate al Europei, dar şi Europa trebuie să îmbrăţişeze dorinţa americană de schimbare, a adăugat Macron.
Emmanuel Macron a deschis dezbaterea privind reforma UE cu un discurs la Universitatea Sorbona din Paris, în 2017, apel pe care l-a reluat de-a lungul anilor, aminteşte dpa. După alegerile europene din 2019, şi Parlamentul European a pledat pentru reforme prin care votul celor aproape 450 de milioane de cetăţeni din Uniune să conteze mai mult, dar aşteptările sunt precaute, notează dpa.
Liderul Partidului Popular European, Manfred Weber, a sugerat ca alegătorii să-l poată alege direct pe preşedintele Comisiei Europene, pe viitor, declarând sâmbătă pentru grupul media Redaktionsnetzwerk Deutschland că actualul model de leadership dual trebuie desfiinţat.
Pe de altă parte, circa 20 de lideri din Europa, inclusiv preşedintele german Frank Walter Steinmeier, au făcut apel la europeni să se implice în eforturile de reformă. Pandemia a ilustrat "punctele forte ale integrării europene, dar şi slăbiciunile ei", a scris Steinmeier, adăugând: "Trebuie să vorbim despre toate aceste lucruri", menţionează dpa.
Evenimentul de duminică de la Strasbourg a coincis cu Ziua Europei, marcată pe 9 mai; conferinţa ar fi trebuit să fie lansată acum un an, dar s-a amânat din cauza pandemiei cu noul coronavirus.
În cadrul ceremoniei de la Strasbourg au susţinut discursuri, pe lângă Emmanuel Macron, preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi prim-ministrul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE. La ceremonie au mai luat parte, prin videoconferinţă, circa 500 de cetăţeni ai UE şi reprezentanţi ai unor asociaţii civile, a consemnat agenţia croată de presă
Europa a rămas împreună în criză spune Macron
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

96
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
96

5.945
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
5.945

157
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
157

5.758
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
5.758

2.748
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.748

2.832
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.832

820
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
820

92
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
92

1.966
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
1.966

1.485
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.485

1.725
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.725

202
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
202

33
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
33

















Comentează