Robert Turcescu, jurnalistul care a recunoscut că a fost ofițer sub acoperire, a primit o nouă lovitură. De data asta, chiar din partea fostului său loc de muncă. Astfel, vineri, postul B1 TV anunța că va redifuza emisiunea din 11 septembie realizată de Turcescu în compania lui Mihai Răzvan Ungureanu, fostul șef al SIE, pe tema ofițerului acoperit.
Azi, conducerea postului a luat decizia de a anula redifuzarea. Există deja zvonuri care arată cu degetul presiuni din partea PSD.
”Pentru a nu interfera cu campania electorală, B1 TV a decis anularea difuzării în reluare a emisiunii “Sub semnul întrebării”, ediţia din 11 septembrie.
Emisiunea respectivă, în care Robert Turcescu l-a avut invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu, poate fi însă urmărită integral pe site-ul b1.ro.
Temele dezbătute la acea dată, în acea emisiune, pot pune într-o nouă lumină dezvăluirile recente din campania electorală actuală pe tema ofiţerului acoperit din politică.”, anunță postul b1.
Citește și: VIDEO - Robert Turcescu anunță declanșarea unei BOMBE
Comentează