Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbatul care a împuşcat mortal o femeie şi a rănit un client într-un bar, trimis în judecată

ciocanel judecator

Pe rolul Tribunalului Mureş a fost înregistrat, joi, dosarul numărul 1073/102/2017, în care Szasz Imre Marton a fost trimis în judecată, fiind acuzat că este autorul atacului armat din data de 22 ianuarie, dintr-un bar din Târgu Mureş, în urma căruia o femeie a fost ucisă, iar un client a fost rănit. Potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului Mureş, Szasz Imre Marton a fost trimis în judecată pentru omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

'Ca stare de fapt, în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş se reţine că, la data de 22.01.2017, după ce ar fi premeditat fapta (respectiv ar fi procurat arma şi muniţia letală), inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al victimei cu intenţia directă de a o ucide, s-a apropiat de geamul barului în care aceasta lucra şi a executat două focuri de armă în direcţia acesteia, care au produs decesul victimei şi rănirea altei persoane din bar', a precizat Tribunalul Mureş.

Dosarul este în cameră preliminară, iar vineri va fi analizată temeinicia legalităţii măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpat. O tânără de 28 de ani şi un bărbat au fost împuşcaţi, în 22 ianuarie, într-un bar din Cartierul Unirii din Târgu Mureş, de către un individ înarmat cu o puşcă de vânătoare cu alice, pe care o deţinea ilegal. Cele două victime au fost preluate de echipajele SMURD sosite la faţa locului, femeia a fost preluată în stare gravă şi a decedat la spital, iar tânărul a fost rănit în zona membrelor inferioare.

Imediat după ce a tras cele două focuri de armă, bărbatul a ieşit din bar, a aruncat arma peste un gard şi a fugit, fiind prins la scurt timp de un echipaj mixt al Jandarmeriei şi Poliţiei. Din primele cercetări a reieşit că fapta a fost comisă din gelozie, cu premeditare, iar bărbatul rănit în bar a fost lovit din greşeală, conform Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş a precizat ulterior că, în urmă cu o săptămână de uciderea femeii, în baza sesizărilor depuse de aceasta a fost înregistrat un dosar penal pe numele agresorului pentru loviri şi alte violenţe, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.