Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Constantin despre prezenţa premierului în plenul Camerei: Cred că parlamentarii aşteaptă răspuns la câteva probleme de interes

Inquam Photos / Octav Ganea
daniel constantin pro romania

Parlamentarii aşteaptă răspuns la câteva probleme de interes pe care şeful Guvernului nu le-a abordat până acum în profunzime, susţine deputatul Daniel Constantin, într-o postare pe pagina sa de Facebook, în contextul intervenţiei pe care prim-ministrul Mihai Tudose o are în plenul Legislativului, luni, la "Ora premierului". Constantin detaliază care ar fi aceste probleme de interes din domeniul economic: "Câte măsuri din programul de guvernare au fost realizate de când domnia sa este prim-ministru? De asemenea, ne dorim să aflăm câte măsuri au fost eliminate din programul de guvernare şi care este motivul pentru care s-a făcut acest lucru în condiţiile în care cu acel program de guvernare s-au câştigat alegerile şi nu cu varianta actuală?".

Totodată, deputatul întreabă despre introducerea de noi măsuri, precum acciza la carburant şi split TVA, "măsuri care vor face ca oamenii simpli şi IMM-urile să piardă foarte mulţi bani", după cum susţine el. Daniel Constantin îl întreabă, de asemenea, pe şeful Executivului, "de ce se doreşte desfiinţarea sau naţionalizarea unei părţi a pilonului II de pensii, inaugurat de Guvernul Tăriceanu cu surle şi trâmbiţe în 2007, program care s-a dovedit extrem de benefic prin intermediul managementului privat care l-a gestionat"? El vrea să afle şi care este procentul din PIB alocat pentru investiţii până la finalul anului 2017, procent care ar fi, susţine Constantin, "cel mai mic din ultimii 10 ani" şi care este "gaura" bugetară.

Deputatul prezintă "exemple elocvente" ale faptului că Guvernul nu şi-ar fi respectat promisiunile faţă de electorat şi anume: introducerea accizei la carburanţi, numărul mic de kilometri de autostradă inauguraţi, absorbţia de fonduri europene "aproape zero" şi majorările salariale "pe hârtie", conform Agerpres. Duminică, Victor Ponta, Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu au lansat un nou proiect politic, Pro România, prezentat ca o alternativă la oferta partidelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.