Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Predoiu, aşteptat la colţ. Patru variante de premier în PNL (surse)

pnl nou sigla

Varianta Cătălin Predoiu - premier desemnat al PNL nu este 100% sigură. Dincolo de scenariile legate de o posibilă implicare a sa în dosarul de la DNA al lui George Scutaru (variantă negată vehement de Predoiu), fostul ministru al justiţiei mai are şi alte motive de îngrijorare. Nu mai puţin de 4 liberali îşi doresc să-i ia locul în fruntea unui viitor guvern PNL.

Dacă scenariul "Alina Gorghiu - premier" este deja cunoscut, nici opozantul intern al acesteia nu se lasă. Surse din vechiul PNL au declarat, pentru stiripesurse.ro, că liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, îşi doreşte foarte mult să devină premier. Colegii fostului ministru al Transporturilor din Guvernul Tăriceanu susţin că acesta nu se fereşte să-şi exprime dorinţa arzătoare în acest sens.

Vezi şi: INTERVIU - Varianta 'Alina Gorghiu - premier', discutată în PNL: 'O considerăm foarte potrivită'

Predoiu nu e menajat nici în tabăra celor care provin din vechiul PDL. Două nume sonore şi-ar dori să devină premieri ai noului PNL, potrivit unor surse politice. Unul dintre pretendenţii la cea mai înaltă funcţie de la Palatul Victoria este vechiul adversar intern al lui Predoiu, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad. După ce a pierdut cursa internă din PDL pentru desemnarea unui prezidenţiabil (proces devenit inutil după fuziune şi anunţarea candidaturii lui Iohannis), Gheorghe Falcă ar vrea să-l lase pe Cătălin Predoiu fără "premiu". O mutare de la Primăria Arad la Guvern i-a fost prezisă lui Falcă încă din decembrie 2014, de către senatorul de Arad Mihai Răzvan Ungureanu. Într-un interviu pentru stiripesurse.ro, edilul a recunoscut că ar fi interesant de o funcţie la Bucureşti.

Vezi şi: Gheorghe Falcă răspunde la provocarea lui MRU

Şi, în fine, cea de-a patra persoană care ar viza poziţia lui Predoiu, de premier desemnat al liberalilor, este deputatul Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.