Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacţie a lui Ponta la acuzaţiile că ar fi fost ofiţer acoperit

ponta basescu

Victor Ponta a reacţionat la acuzaţiile făcute de Traian Băsescu la Realitatea TV. Preşedintele a declarat că premierul ar fi fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997-2001.

"Vreau să spun un singur lucru. După 10 ani în care am tot văzut minciuni şi mizerii şi folosirea instituţiilor de către domnul Băsescu pentru interesele sale personale, mai sunt doar 33 de zile din această tragedie pentru România. Orice ce va spune şi va face domnul Băsescu este un exemplu de ce nu trebuie să fac eu când voi fi preşedinte", a declarat premierul, care se află în vizită la Iaşi, la moaştele Sfintei Paraschieva.

"Dacă e vreo încălcare a legii în ceea ce a făcut domnul Băsescu, vom cere să fie sancţionat. În rest, cu toată deschiderea vă spun că azi o să mă rog şi pentru domnul Băsescu, care este extrem de tulburat şi România nu mai trebuie să depindă de tulburările sale. Există în România instituţii ale statului. Dacă cineva a încălcat legea, îl vor trage la răspundere", a mai spus Ponta.

Premierul a mai afirmat că, după ce a terminat facultatea, a respectat legea indiferent ce funcţia pe care a deţinut-o: procuror, secretar de stat, deputat sau prim-ministru. "Mi-am servit ţara şi o voi face şi ca preşedinte al României", a declarat Ponta.

La final, după discursul în care nu a lămurit clar chestiunea colaborării cu SIE, Ponta a fost întrebat dacă este adevărat ce a afirmat preşedintele. Candidatul PSD a răspuns: "Nu, sunt numai minciuni."

Citeşte şi: Traian Băsescu: Victor Ponta este agentul acoperit/ VIDEO

***

Script:

Ø Am tot văzut și minciuni, și mizerii, și folosirea instituțiilor statului de către domnul Băsescu pentru interesele sale. Acum, azi, mai sunt 33 de zile din această tragedie pentru România, care a durat 9 ani și 11 luni

Ø Din punctul meu de vedere, orice va spune, ce va face domnul Băsescu în aceste 33 de zile, nu este decât un exemplu de ce nu trebuie să fac eu când voi fi președinte

Ø Că dacă domnia sa a încălcat în vreun fel legea, eu nu m-am uitat, dar, dacă este o încălcare a legii, cu siguranță vom cere să fie sancționat. Dar până trec cele 33 de zile, trebuie doar să arătăm că noi putem să fim altfel și cum România poate să fie altfel după acești 9 ani și 11 luni de calomnii, atacuri sub centură

Ø Azi o să mă rog și pentru domnul Băsescu, care este extrem de tulburat, frământat, este foarte clar. România nu trebuie să mai depindă de tulburările unei persoane

Reporter: Ce sancțiuni vă gândiți pentru Traian Băsescu în aceste 33 de zile?

Victor Ponta: Spre deosebire de domnul Băsescu, care doar spune, dar, de fapt, nu respectă nimic din instituțiile statului, eventual să le folosească împotriva adversarilor politici, eu cred că există în România instituții ale statului – justiție – care, dacă cineva a încălcat legea, îl va trage la răspundere. Ce vă pot spune eu sigur: că după ce am terminat facultatea de drept în  1995 și până azi, sunt 20 de ani, de fiecare dată am respectat legile țării, mi-am servit țara ca deputat, ca ministru și voi face la fel ca președinte.

Reporter: Domnul Băsescu spunea că domnul Meleșcanu este și mai vinovat în toată ..

V. Ponta: Eu nu vă pot explica decât faptul că domnul Băsescu se exprimă într-un mod care este total inacceptabil pentru un președinte în funcție la adresa tuturor contracandidaților doamnei Udrea. Faptul că folosește funcția de președinte și instituțiile pentru a susține un candidat este un mod de a nu te comporta ca președinte. Și când voi fi președinte, veți vedea că ceea ce vedem în ultimele zile și săptămâni de la Traian Băsescu poate fi schimbat

Reporter: A încălcat legea secretului de stat?

V. Ponta: Nu stabilesc eu cine a încălcat legea.

Reporter: dar este ceva adevărat în ce a spus Traian Băsescu?

V. Ponta: Numai minciuni. Vă mulțumesc mult de tot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.