DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Șeicul Mohammed, reacție surpriză după ce soția sa a fugit cu copiii şi cu 35 de milioane de €: A postat o poezie pe Instagram

libertatea.ro
şeicului Mohammed Al Maktoum

Prinţesa Haya Bint al-Hussein, una dintre soţiile şeicului Mohammed Al Maktoum, care a fugit iniţial în Germania împreună cu copiii şi cu o mare sumă de bani, se află la Londra, unde se pregăteşte pentru o luptă în justiţie, potrivit stirileprotv.ro.

Mai multe imagini găsiți în galeria foto a acestui articol!

Prinţesa Haya Bint al-Hussein, de 45 de ani,  se teme pentru viaţa ei şi ar face demersuri pentru obţinerea statutului de azilant.  Prinţesa, care e născută în Iordania şi a studiat în Marea Britanie, s-a căsătorit cu Şeicul Mohammed în 2004, devenind astfel a şasea lui soţie. Potrivit The Sun, prinţesa ar fi fugit din Emiratele Arabe Unite împreună cu cei doi copii pe care îi are cu şeicul dar şi cu suma de 31 de milioane de lire şi ar fi depus solicitare de divorţ.

Reacția șeicului Mohammed după fuga soției

Şeicul Mohammed, în vârstă de 69 de ani, a postat o poezie pe contul său de Instagram în care acuză o femeie neidentificată de „trădare”. Şeicul Mohammed ar avea 23 de copii cu diferite soţii.

Prinţesa Haya, în vârstă de 45 de ani, a fugit iniţial în Germania în acest an pentru a cere azil. Conform unor informaţii, ea s-ar afla acum într-o vilă de 85 de milioane de lire în Kensington Palace Gardens, în centrul Londrei, pregătindu-se pentru o luptă în justiţie, coform BBC.

Express relatează că prinţesa vrea să ceară azil în Marea Britanie.

Conform unor surse apropiate prinţesei, ea a descoperit recent informaţii îngrijorătoare despre întoarcerea în Dubai a uneia dintre fiicele şeicului, Latifa. Latifa ar fi fugit din Emiratele Arabe Unite cu ajutorul unui francez, însă a fost interceptată de persoane înarmate pe coasta Indiei şi adusă înapoi în Dubai.

Citește și: ULTIMA ORĂ - Klaus Iohannis a semnat: Cinci legi importante intră în vigoare

La acel moment Prinţesa Haya a luat apărarea Dubaiului cu privire la incident.

Autorităţile din Dubai au informat că Latifa este „vulnerabilă exploatării” şi că „este în siguranţă acum în Dubai”. Însă activiştii pentru drepturile omului au afirmat că ea a fost răpită de oamenii şeicului Mohammed.

De atunci însă, Prinţesa Haya a aflat noi informaţii despre caz şi a fost supusă unor presiuni şi atitudini ostile din partea familiei soţului ei. Drept urmare, nu s-a mai simţit în siguranţă în Dubai.

Conform unei surse apropiate, ea se teme că ar putea fi răpită şi trimisă înapoi în Dubai. Ambasada Emiratelor Arabe Unite de la Londra a refuzat să comenteze asupra a ceea ce a numit „o problemă personală între două persoane”.

Prinţesa Haya, care a studiat la Oxford în trecut, ar dori să rămână în Marea Britanie. Însă dacă Şeicul Mohammed va cere oficial întoarcerea ei, acest lucru ar putea crea o problemă diplomatică pentru Marea Britanie, care are legături strânse cu Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, ar apărea probleme şi pentru Iordania, pentru că prinţesa Haya este sora vitregă a Regelui Iordaniei Abdullah. Aproape un sfert de milion de iordanieni lucrează în Emiratele Arabe Unite şi trimit bani în ţară, iar Iordania nu îşi poate permite o ruptură în relaţia cu Dubaiul.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.