Antrenorul echipei germane de fotbal Werder Bremen, Markus Anfang, a intrat în atenţia poliţiei pentru că ar fi folosit un certificat de vaccinare fals contra noului coronavirus, transmite DPA, potrivit Agerpres.
Clubul Werder Bremen, aflat pe locul opt în liga secundă a Germaniei, a fost informat joi seara de investigaţia asupra antrenorului Anfang.
''Într-o discuţie personală cu conducerea, Markus Anfang a respins cu hotărâre acuzaţiile categorice şi susţine că este complet vaccinat şi nu a utilizat un certificat de vaccinare falsificat'', se arată într-un comunicat al clubului din Bremen.
''La fel ca fiecare altă persoană vaccinată cu ambele doze, eu mi-am făcut vaccinul într-un centru oficial şi am primit autocolantul corespunzător în paşaportul meu galben pentru vaccin. L-am dus la farmacie şi a fost digitalizat, iar eu am presupus în mod firesc că totul este în ordine. Sper că problema se va lămuri rapid'', a spus la rândul său Markus Anfang, tot într-un comunicat.
Anfang, 47 ani, a preluat-o pe Werder Bremen la începutul anului 2021, după ce anterior le-a antrenat pe Darmstadt, FC Koln şi Holstein Kiel.
ȘOC în Germania: Antrenorul unui mare club de fotbal, anchetat pentru folosirea unui certificat verde fals
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
0

984
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
984

1.320
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
1.320

1.601
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
1.601

870
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
870

1.373
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
1.373

3.410
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
3.410

2.660
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
2.660

3.160
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
3.160

2.307
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
2.307

3.006
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
3.006

1.294
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.294

2.778
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.778
















Comentează